Coafuri considerate sacre

Cei care poartă părul în felul denumit „Jata” sunt hindușii ce cred că astfel se sustrag ciclului renașterii.
Acest fel de a-și ține părul reprezintă o „înțelegere” a lor cu Shiva, zeul regenerării, și este parte a unui întreg ansamblu, care include angajamentul pentru o viață ascetică, renunțarea la bunurile lumești și celibat.
Călugării catolici medievali se distingeau nu doar prin veșmintele monahale și credința afișată vizibil, ci și prin tonsura specifică.
Termenul provine din latinescul „tondere”, care înseamnă „a împărți”, a „împărtăși”.
În Biserica Catolică din Evul Mediu, tonsura era obligatorie în momentul în care călugărul intra într-un ordin sfânt și depunea jurământul.
Credincioșii israelieni consideră că tot poporul evreu ar trebui să poarte Pe’ot, ca semn al credinței.
Pentru indienii Navajo, părul reprezintă memoria, angajamentul și responsabilitatea spirituală.
La mijlocul secolului trecut, indienii acestui trib au fost recrutați în armata SUA ca descifratori de coduri și urmăritori.
Atunci când piereau pe câmpul de luptă, se considera că vina o poartă pierderea părului și, odată cu el, a capacităților lor extraordinare de a găsi urme.
În timpul vieții, celebrul Bob Marley cucerea lumea nu doar prin piesele sale reggae nemuritoare, ci și prin emblematicul fel de a purta părul, numit „dreadlocks”.
Acest fel de a purta părul este o credință ancestrală și era un fel al starului de a-și afirma identitatea africană – „dreadlocks” simbolizează lupta împotriva influențelor occidentului și trebuie neapărat să imite coama unui leu.
Foto domeniu public
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu