Cunoaste lumea

Noutăți

CITATUL ZILEI…Margaret Thatcher

  •  
  •  
  •  

”Trebuie să-ți cunoști bine dușmanul, pentru că astfel va fi posibil să-l transformi în prieten”

Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher (n. , Grantham, Anglia, Regatul Unit – d. , Greater London, Anglia, Regatul Unit) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990.

Baroneasa Thatcher a fost prima femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005.

A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică.

Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.

Alături de Churchill, Thatcher împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.

Text și foto: Wikipedia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii