Citatul zilei… acad.Florin Constantiniu

”Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit”
Florin Constantiniu a fost un istoric român, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române. În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române.
A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.
A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român,” în care afirmă: ”În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă” spunea însuși autorul despre această lucrare de sinteză.
Surse: Wikipedia, autori.citatepedia.ro
Foto: media.universenciclopedic.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu