Chogha Zanbil – un străvechi și impresionant complex de construcții, unde se află unul dintre puținele zigurate construite în afara Mesopotamiei. GALERIE FOTO

Chogha Zanbil este un străvechi complex de edificii elamit, foarte bine păstrat, ce poate fi admirat și astăzi în provincia Khuzestan din Iran. Chogha Zanbil, care în Antichitate se numea Dur Untash, cuprinde una dintre puținele construcții de tip zigurat din afara Mesopotamiei.
Construcțiile au o vechime impresionantă, fiind clădite în jurul anului 1250 î.Hr. Ctitorul complexului a fost regele Untash Napirisha. Numele original – Dur Untash, avea semnificația de „orașul lui Untash”. Totuși, pare improbabil ca în preajma uriașului zigurat de odinioară să fi existat o populație numeroasă, în afară de preoți și de personalul care îi asista pe aceștia, în realizarea ceremoniilor religioase. Complexul a fost protejat de către trei rânduri de ziduri, aidoma orașelor din vechime.
În mijlocul complexului se află un mare zigurat dedicat zeului Inshushinak. În preajmă se află alte 11 temple de dimensiuni mai mici, dedicate altor zei. Se pare să proiectul inițial prevedea construirea a 22 de temple, însă regele a pierit înainte de a-și duce proiectul la final. În zona exterioară se aflau construcții cu rol funerar, unde au fost depuse trupurile regilor elamiți. Deși activitățile de construire a complexului au încetat subit, odată cu sfârșitul vieții regelui Untash Napirisha, clăririle nu au fost abandonate decât peste secole, în anul 640 î.Hr., după invazia asirienilor conduși de către regele Ashurbanipal.
Inițial, marele zigurat din complexul Chogha Zanbil avea laturile lungi de câte 105 metri și o înălțime de 53 de metri. Structura se înălța pe cinci nivele iar în vârful său exista un templu. Remarcabila construcție a fost clădită din cărămidă. Unele dintre cărămizile arse ce placau suprafața monumentului erau acoperite cu caractere cuneiforme și se refereau la zeitățile epocii, numite atât în limba elamită, cât și în akadiană. Intrările erau străjuite, cândva, de către statui de teracotă, ce înfățișau grifoni și tauri.
Deși astăzi marele zigurat din complexul antic Chogha Zanbil nu mai are decât jumătate din înălțimea din epoca sa de glorie, este considerat a fi unul dintre cele mai bine conservate monumente piramidale în trepte din lume. În urmă cu aproape 40 de ani, Chogha Zanbil devenea primul obiectiv străvechi din Iran ce era înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Marele zigurat este o construcție unică la nivel mondial.
Surse: wikipedia.org, unesco.org
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu