„CERTITUDINEA”, între imposibila unire și patriotismul unui homosexual

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească): CERTITUDINEA este o publicație în care aproape nimeni n-a crezut. Nici prietenii, nici dușmanii, nici colegii de breaslă, nici distribuitorii de presă. În cel mai bun caz a fost primită și privită cu oarecare compătimire: „Uite-l și pe ăsta! Săracul! Presa se stinge și el scoate o revistă de «antichități». Țara arde și baba se piaptănă. Cine crede că o să-l citească?”. Realitatea i-a contrazis. CERTITUDINEA a intrat miraculos pe piață, contrazicând cele mai sceptice previziuni, foarte îndreptățite de altfel. Căci iată, în București, anul trecut, s-au mai închis două tipografii rotative. Nu mai aveau ce tipări…

Revin… Nu știu cum, nu știu de ce (de fapt, acum știu, căci intuiția începutului a devenit „certitudinea” faptului), dar revista și-a găsit singură cititorii. Rapid, consistent și aproape inexplicabil…

A urmat etapa a doua a acestei aventuri editoriale: nemulțumirile semnatarilor cărora nu le convenea vecinătatea unor alți semnatari, pe care-i considerau securiști, masoni, pro-ruși, pro-americani, pro-europeni etc., în orice caz vânduți cuiva sau agenți ai altcuiva. Reproșurile veneau și dintr-o parte, și din alta. Slavă Domnului că, la CERTITUDINEA, sunt singurul decident. Am continuat să-i public pe toți, indiferent dacă erau de stânga, de centru sau de dreapta, ortodocși, catolici, baptiști, atei, „masoni”, „criptocomuniști”, „kaghebiști”, „antisemiți, „fasciști”, „legionari”, eu însumi fiind unul dintre ei, după cum am aflat din târg.

Mi-am dat seama, cu mâhnire, că toți naționaliștii români sunt împărțiți în triburi. Toți își iubesc țara și nația, dar fiecare vrea să impună tuturor celorlalți rețeta lor de iubire. Iar cine nu acceptă „rețeta”, automat e un dușman sub acoperire. Vorbesc de cei care-și iubesc în mod REAL identitatea, nu de cei infiltrați, care mimează românismul pentru a-l detona.

Eu nu știu și nici nu mă interesează, în contextul acestui demers, cine-i de stânga sau de dreapta, nici cine-i „mason”, „criptocomunist”, „kaghebist” sau „legionar” etc. , și nici cine deține „rețeta” perfectă a românismului (care cred că nici nu există), dar știu că fiecare își iubește într-un fel anume țara. Și că toate aceste „feluri”, adunate la un loc, ar putea constitui o „hartă” cvasicompletă a unui românism funcțional și regenator. O forță colosală, dacă aceste „feluri” s-ar uni și ar atinge masa critică.

Dar te pui cu românii? Sunt geniali individual, dar handicapați împreună. Aceasta este marea vulnerabilitate a nației: dezbinarea funciară, genetică. Românii sunt  fără rival în a sesiza defectele, diferențele și inadvertențele celorlalți, dar sunt „orbi” în a vedea ceea ce i-ar putea solidariza și, mai ales, incapabili să-și dea mâna în numele a ceea ce au comun. Au existat totuși, în istorie, câteva momente de „fuziune nucleară” a românismului, așa cum a fost momentul 1918, ceea ce ar putea constitui „rampa de lansare” a unei noi încercări.

De aceea, am luat decizia, prin CERTITUDINEA, să realizez un fel de Românie reîntregită „editorial”, în care să găzduiesc voci și personalități care n-ar accepta să stea împreună la aceeași masă. Fiecare este un petic dintr-un întreg sau o cărămidă dintr-o construcție frumoasă, distrusă de alții, cu complicitatea sau inconștiența noastră. M-am gândit să adun toate peticile sau cărămizile disparate și să le lipesc. De aceea sunt atâtea voci în CERTITUDINEA. Niciuna n-are exclusivitate, dar împreună formează un cor. Am aplicat, recunosc, un fel de „cenzură” programatică, alegând  acea parte de mesaj sau de atitudine a fiecăruia, compatibilă și rezonantă cu același sistem de valori invocat de fiecare (dar trădat de fiecare, în numele diferențelor). Am luat în considerare afinitățile, nu delimitările, acestea din urmă fiind extrem de virulente, uneori.

Eu nu cred că la Mărășești, în tranșee, militarii români aveau, toți, aceleași convingeri politice sau culturale. Dar acolo, în tranșee, la câteva sute de metri de liniile germane, toți au acționat la unison. Rezultatul final a fost România Mare. Disputele, diferențele, delimitările, sunt atitudini rezonabile și constructive pe timp de pace. În timpul luptei însă, sub tirul inamicului, trebuie să fii nebun sau inconștient să respingi solidaritatea camaradului, pentru că are alte convingeri politice sau e de altă religie decât tine.

Un om pe care-l prețuiesc foarte mult, Ioan Roșca, unul dintre cei mai consistenți, dar și cei mai radicali colaboratori ai revistei, mi-a adresat, la un moment dat, niște vorbe care m-au emoționat: „Domnule Manega, dumneavoastră ați vrut să faceți o revistă și v-a ieșit un steag… Dacă textele mele apar în revistă alături de cele ale lui…  X, asta mi se pare o performanță. S-ar putea ca dumneavoastră să fiți cel care are dreptate”. Am reținut aceste cuvinte ca pe o validare la un înalt nivel de exigență – și extrem de importantă pentru mine! – a acestei „utopii pragmatice” care este CERTITUDINEA. Și tot el, într-o altă discuție, mi-a pus, știindu-mi convingerile, o întrebare care m-a descumpănit: „Până unde merge limita de înțelegere și de acceptare a unui dialog civilizat? Dumneavoastră, de pildă, ați accepta patriotismul unui homosexual?”…

N-am răspuns imediat, pentru că nu era o întrebare obișnuită, la care să răspunzi spontan, și mărturisesc că niciodată nu-mi pusesem problema patriotismului în astfel de termeni. Mă confruntam cu propriile mele dogme și prejudecăți, induse de propriul meu sistem de valori. Am constatat însă, cu satisfacție, după câteva momente de reflecție, că răspunsul interior era DA! Chestiunea nu avea nicio legătură cu atitudinea mea publică privind familia tradițională și nici cu problema în sine. Sunt două teme net distincte, cu întrebări și răspunsuri specifice…

Da, CERTITUDINEA este un fel de steag de luptă. Suntem în tranșee, pe linia întâi, și asupra noastră se trage din toate părțile. Dacă nu luptăm împreună, MURIM!

Miron Manega

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină