Cunoaste lumea

Noutăți

Cercetătorii au descifrat mecanismul antic care afișează mișcarea universului, fazele lunii și eclipsele (Video)

  •  
  •  
  •  

De la momentul în care a fost descoperit, în urmă cu peste un secol, Mecanismul de la Antikythera, un calculator astronomic rămas din lumea antică, remarcabil şi totodată derutant pentru cei care au încercat să-l înţeleagă, i-a uimit pe oamenii de ştiinţă.

O echipă de cercetători de la University College London (UCL) a anunţat în revista Scientific Reports, că i-ar fi descifrat misterul, cel puţin parţial, relatează The Guardian şi UPI.

Dispozitivul acţionat manual, cu o vechime de circa 2.000 de ani, afişa mişcarea universului, trasând deplasarea celor cinci planete cunoscute la acea vreme, fazele lunii şi eclipsele solare şi lunare.

Modul exact în care mecanismul reuşea să realizeze aceste performanţe s-a dovedit însă greu de desluşit.

Oamenii de ştiinţă de la UCL cred că au rezolvat – cel puţin parţial – misterul şi au început să reconstruiască dispozitivul, cu toate roţile sale dinţate, pentru a testa dacă teoria pe care au avansat-o funcţionează.

Credem că reconstrucţia noastră se potriveşte cu toate dovezile pe care oamenii de ştiinţă le-au adunat din rămăşiţele existente până în prezent„, a declarat Adam Wojcik, specialist în ştiinţa materialelor la UCL.

Alţi cercetători au încercat anterior să reconstruiască mecanismul, însă faptul că două treimi dintre piesele sale lipsesc a îngreunat descifrarea modului de funcţionare al acestuia.

Mecanismul, adesea descris drept primul calculator analogic din lume, a fost descoperit în anul 1901 de scufundătorii aflaţi în căutare de bureţi, printre obiectele aduse la suprafaţă de pe epava unei corăbii comerciale care s-a scufundat în largul insulei greceşti Antikythera.

Se crede că ambarcaţiunea şi-a găsit sfârşitul într-o furtună în secolul I e.n. între Creta şi Peloponez, în timpul unei călătorii către Roma din Anatolia.

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii