Cunoaste lumea

Noutăți

Cercetătoare de la MIT: Până în anul 2025, jumătate dintre copiii din SUA for fi autiști din cauza glifosatului din produsele modificate genetic

  •  
  •  
  •  

Conf. univ. dr. Avram Fițiu: Este vorba de afirmația unei cercetătoare de la una dintre primele 5 universități din lume la nivel de prestigiu științific, care spune nici mai mult nici mai puțin decât faptul că,  până în 2025 jumătate din copiii din SUA vor fi AUTIȘTI datorită expunerii la toxicitatea generată de un erbicid, Roundup Ready (glifosat ca materie activă), utilizat pentru producția soiei O.M.G.

Stephanie Seneff este cercetătoare de la Laboratorul pentru Ştiinţa Calculatoarelor şi Inteligenţă Artificială din cadrul Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) și a declarat într-o conferinţă recentă pe tema organismelor modificate genetic (OMG) că această cifră este o estimare bazată pe “rata prezentă” de autism în rândul populației americane.

Subiectul alimentelor modificate genetic a creat o dezbinare mare la nivelul lumii agricole între susținătorii acestei tehnologii, pe de o parte, și oponenții acesteia. La fel de dezbinați sunt și consumatorii care nu mai știu ce să creadă.

Citește continuarea aici: RomâniaNoastră.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Cercetătoare de la MIT: Până în anul 2025, jumătate dintre copiii din SUA for fi autiști din cauza glifosatului din produsele modificate genetic

  1. Va felicit din suflet,domnule Roxin, pentru ideea de a populariza numele,articolele si activitatea domnului Fitiu ! Continuati, va rog,omul acesta merita sa fie cunoscut si apreciat, nu mai spun cat de mult ar merita sa conduca agricultura romaneasca.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii