Cunoaste lumea

Noutăți

Acestea sunt cele mai faimoase epave marine care pot fi încă vizitate de către turiști (galerie foto)

  •  
  •  
  •  

Există un număr foarte mare de vapoare, corăbii și alte ambarcațiuni care acum se găsesc pe fundul mărilor și oceanelor lumii, unele dintre acestea fiind vechi de mii de ani. Chiar și datele privind epavele cunoscute sunt impresionante. De exemplu, site-ul Wrecksite.eu conține înregistrări a mai mult de 148.000 de epave la momentul acestei scrieri. Un număr mare de epave au un caracter istoric și sunt protejate de patrimoniul cultural subacvatic al UNESCO. Multe epave sunt abandonate, însă altele au fost transformate în atracții turistice extrem de vizitate.

Iată câteva dintre cele mai spectaculoase epave care merită vizitate chiar la locul eșuării…

MS World Discoverer a fost o navă de croazieră construită în 1974, care făcea curse periodice în regiunile polare ale Antarcticii. Nava a fost perforată de o stâncă în apropierea Insulelor Solomon în data de 30 aprilie 2000. După ce pasagerii au fost evacuați în siguranță, prin intermediul unui feribot, căpitanul a condus nava în Golful Roderick pentru a evita scufundarea.

world-discoverer-12 world-discoverer-22 world-discoverer-32

Mediteranean Sky sau City of York, a fost construită în 1952, în Newcastle, Anglia. Vasul de croazieră a plecat din Londra în noiembrie 1953 şi a fost menţinut în serviciu până ce a fost vândut, în 1971, când a fost redenumit Mediterranean Sky. Ultima lui călătorie a fost în august 1996, când a navigat de la Brindisi la Patras.

mediterranean-sky-42 mediterranean-sky-32 mediterranean-sky-16 mediterranean-sky-26

Captayannis a fost un vas grec folosit la transportul zahărului, care s-a scufundat în râul Clyde din Scoţia, în 1974, după ciocnirea cu un vas-cisternă BP, în timpul unei furtuni severe care a lovit coasta de vest. Petrolierul nu a suferit nici un prejudiciu, dar lanţurile lui de ancoră au găurit Captayannis, care a început să ia apă. Capitanul navei Captayannis a încercat să ajungă în apele de mică adâncime peste un banc de nisip şi a direcţionat-o spre un loc în care s-a blocat rapid. Nava s-a rotit a doua zi dimineaţă şi zace acolo de atunci. Cele mai multe dintre lucrurile mai valoroase de pe navă, inclusiv părți din ea au fost prădate de jefuitori, rămânându-i puţin din suprastructura dezmembrată.

captayannis-16 captayannis-26

SS America a fost un vapor de linie construit în 1940. După o carieră lungă de peste cincizeci de ani, vasul a fost vândut, în 1993, cu intenţia de a fi reamenajat, pentru a deveni o navă-hotel de cinci stele, în Phuket, Thailanda. În acel moment a fost redenumit “American Star”, dar nu navigat niciodată cu numele nou. Nava a fost remorcată din Grecia către Oceanul Atlantic, pentru a fi reamenajată, dar după o sută de zile, nava, împreună cu un remorcher ucrainean, a intrat în furtună. Liniile de remorcare s-au rupt şi toate încercările de a reface legăturile s-au dovedit fără succes. Echipajul de la bordul SS America a fost salvat cu elicopterul, dar nava a fost lăsată în voia sorţii.

ss-america-22 ss-america-32 ss-america-66

sursa: http://www.amusingplanet.com/2014/04/12-famous-shipwrecks-that-you-can-still.html

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii