Cunoaste lumea

Noutăți

Cele 10 zile care au dispărut din istorie… Cum am trecut la calendarul gregorian!

  •  
  •  
  •  

De când au început să măsoare timpul, oamenii au folosit diverse calendare, pe care au încercat să le sincronizeze cu anul solar. Dar, de multe ori, calendarele sufereau la capitolul precizie, astfel că au fost adaptate pe parcurs, ajungându-se la situații absurde.

Un astfel de caz s-a petrecut în lumea creștină, când calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian, iar zece zile consecutive „au dispărut în neant”.

Opt secole pentru a îndrepta o eroare. Când vine vorba de calendare, micile erori se acumulează în timp. Calendarul iulian – cel mai folosit în lumea creștină în primul mileniu al erei noastre și într-o bună parte a celui de-al doilea mileniu – era o îmbunătățire a calendarului roman, pe care l-a și înlocuit.

Însă calendarul iulian era cu 11 minute și 14 secunde mai lung decât anul solar (timpul de care are nevoie Soarele pentru a se întoarce în aceeași poziție, așa cum este ea văzută de pe Pământ). Rezultatul a fost că, la fiecare 128 ani, acest calendar nu ținea cont de o întreagă zi.

Una dintre cele mai presante probleme cauzate de eroare era dificultatea tot mai mare de a calcula data sărbătorii de Paște.

Conciliul de la Niceea din anul 325 a decretat că ziua de Paște este prima duminică de după prima Lună plină care urma după echinocțiul de primăvară. La acea vreme, echinocțiul de primăvară avea loc pe 21 martie.

Discrepanța tot mai mare dintre data hotărâtă de Conciliu și data la care avea loc cu adevărat echinocțiul de primăvară a fost observată în secolul al VIII-lea.

În Evul Mediu, papii au primit mai multe propuneri de reformare a calendarului, dar nu s-a luat nicio măsură. Calendarul iulian, așa eronat cum era, a rămas calendarul oficial al bisericii creștine.

Citește mai mult: Incredibilia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii