Cel mai vechi sistem hidrotehnic din lume – recent descoperit în China. Are o vechime de peste cinci milenii!

După cinci ani de escavații, arheologii au scos la iveală un imens și complex sistem hidrotehnic (de administrare a apelor), pe care l-au creat chinezii, în urmă cu aproximativ 5100 de ani. Până acum, cel mai vechi sistem de gospodărire a apelor era considerat unul descoperit în Mesopotamia, ce a fost construit în urmă cu 4900 de ani.
Oamenii de știință au calculat că la realizarea străvechiului sistem hidrotehnic s-a depus un efort considerabil: un asemenea proiect nu putea fi transformat în realitate decât printr-o muncă de 10 ani, realizată de către 3000 de meșteri și lucrători. Pe lângă activitatea de cercetare din teren, arheologii au trebuit să folosească și imagini preluate din satelit, pentru a afla în ce mod era dirijată apa în delta fluviului Yangtze (cel mai lung fluviu din Asia) cu 5300-4300 de ani în urmă.
Autorul studiului, Yijie Zhuang de la University College London, a declarat pentru Newsweek că, potrivit datelor pe care le are la dispoziție, sistemul de baraje trebuie să fi fost construit extrem de rapid, dacă ținem seama de dimensiunile sale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o rețea complicată de baraje și diguri de felurite dimensiuni. După cum au declarat specialiștii care au luat parte la lucrările arheologice, noua descoperire constituie unul dintre cele mai impresionante și mai mari sisteme de amenajări hidrotehnice, dintre cele realizate în vechime. Sistemul de baraje este localizat în aceeași zonă în care se află și ruinele vechiului oraș Liangzhu.
În Liangzhu s-a dezvoltat o avansată civilizație neolitică, axată pe agricultură, în intervalul 3300-2300 î.Hr. Această cultură neolitică a evoluat pe teritoriul actualei provincii Zhejiang. Până la descoperirea sistemului de gospodărire a apelor, au mai fost studiate și alte realizări ale vechii culturi Liangzhu – construcții, docuri, ateliere străvechi, morminte, altare. Vechii chinezi care au dezvoltat cultura Liangzhu erau, deja, capabili să făurească artefacte complexe de jad, să îmbine piese de lemn prin metode complexe și să obțină țesături de mătase. Civilizația Liangzhu a reprezentat o culme a dezvoltării culturale și sociale din Neolitic, precedând istoria fascinantă și îndelungată a dinastiilor chinezești.
Surse: www.ancient-origins.net, wikipedia.org, www.dailymail.co.uk
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Poate că e mai vechi decât ni se povestește…practic arheologii cinstiți au descoperit de curând un alt sistem hidrotehnic care are o „vechime” de peste 20 de mii de ani, în Bolivia la Puma Punku…să nu uităm că trăim pe planeta bandiților și că există un Smithsonian institut care este responsabil cu desenarea istoriei și cu distrugerea artefactelor ce nu „aparțin acestei lumi” sau ce nu se poate distruge sunt depozitate în tot felul de depozite guvernamentale sub pază 24/7. Și în Egipt sunt descoperite demult sisteme hidrotehnice doar că ni se țin ascunse multe informații cu privire la vechimea lor…Tot arheologii cinstiți mai spun că teritoriul pe care noi azi îl numim Egipt, cu zeci de mii de ani în urmă se numea Kem.