Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei

Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei (denumiți adesea cei Patru Călăreți) sunt figuri din religia creștină, apărând pentru prima dată în Cartea profetică a lui Zaharia a Vechiului Testament și în Cartea lui Ezechiel, unde sunt numiți ca pedepse de la Dumnezeu.

Ei apar mai târziu în cartea finală a Noului Testament, Apocalipsa scrisă de Ioan din Patmos.

Apocalipsa  vorbește despre o carte sau sul din mâna dreaptă a lui Dumnezeu care este sigilată cu șapte peceți.

Mielul lui Dumnezeu/Leul lui Iuda deschide primele patru dintre cele șapte peceți, care cheamă patru ființe care călăresc pe cai albi, roșii, negri și palizi.

Zaharia îi descrie ca fiind „cei pe care Domnul i-a trimis să patruleze pământul”, făcându-l să se odihnească în liniște. Ezechiel îi enumeră drept „sabie, foamete, fiare sălbatice și ciumă”.

În revelația lui Ioan, primul călăreț călărește pe un cal alb, poartă un arc și i se dă o coroană – el călărește înainte ca o figură a Cuceririi, poate invocând Ciuma, Hristos sau Antihristul.

Al doilea poartă o sabie și călărește un cal roșu și este creatorul războiului (civil).

Al treilea, un negustor de alimente călare pe un cal negru, simbolizează foametea. El poartă cântarul.

Al patrulea și ultimul cal este palid și pe el călărește Moartea, însoțită de Hades.

„Li s-a dat putere peste un sfert din pământ, să ucidă cu sabie, foamete și ciumă și prin intermediul fiarelor pământului.”

Creștinismul apocaliptic interpretează uneori cei Patru Călăreți ca pe o viziune a vestitorilor Judecății de Apoi, stabilind un timp divin al sfârșitului lumii.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină