Cei mai dezastruoşi voievozi medievali. Domnitorul vândut turcilor pentru care tăierea inutilă a capetelor era o distracţie

Mai mulţi monarhi din trecutul românilor au rămas în istorie pentru dezastrele produse în timpul domniei lor, cărora le-au căzut victime localnicii.
O mulţime de voievozi medievali au rămas în istorie prin domniile dezastruoase, plătite de localnici cu sânge şi biruri. Mircea Ciobanul, un fost negustor de oi, a urcat de trei ori pe tronul Ţării Româneşti, la mijlocul secolului al XVI-lea, cu ajutorul otomanilor.
În 1545, şi-a început prima domnie cu un masacru. A torturat şi a ucis mai mulţi boieri, cărora apoi le-a confiscat averile. Cei care au reuşit să fugă în Ardeal şi-au mobilizat forţele pentru a-l îndepărta, însă nu au reuşit. Abia şapte ani mai târziu, voievodul a pierdut tronul în favoarea lui Radu Ilie.
Cu o zi înainte de bătălia între oştile strânse de cei doi, de teamă să nu fie trădat, Mircea Ciobanul a ordonat uciderea a aproape 50 de boieri, pe care îi adunase la masa sa.
Voievodul a pierdut lupta şi a fost nevoit să fugă din ţară. S-a întors în 1553 la domnie, însă un an mai târziu a fost mazilit de turci şi trimis în Etiopia. Pe tronul ţării a fost instalat Pătraşcu, însă acesta a murit trei ani mai târziu. Mircea Ciobanu s-a reîntors astfel pe tron. La scurt timp, a decis, din nou, să se răzbune pe cei în care nu avea încredere.
„Domnia lui Mircea Ciobanul începe printr-un act sângeros. O samă de boieri, auzind de venirea lui, prinegiseră la Braşov. Alţii însă îl recunoscuseră. Domnul convocă la curte, în februarie 1558, o adunare la care luară parte, în afară de boieri şi înalţii ierarhi şi mai mulţi dintre egumenii mănăstirilor.
La un semnal al lui Mircea garda turcească intră cu săbiile în adunare şi ucise pe toţi participanţii. Motivul acestei execuţii nu ne este cunoscut. Că ea s-ar datora exclusiv cruzimii domnului, pentru care, aşa cum s-a afirmat, tăierea inutilă a capetelor era o distracţie de ordine superioară, ni se pare greu de admis”, scria istoricul Constantin C. Giurescu.
Citeste mai mult: Adevărul
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu