Cunoaste lumea

Noutăți

Cea mai lungă peşteră de sare din lume, descoperită în Israel

  •  
  •  
  •  

Cercetătorii israelieni au anunţat că au descoperit cea mai lungă peşteră de sare din lume, aflată în apropiere de deşertul în care, potrivit Bibliei, soţia lui Lot a fost transformată într-un stâlp de sare, informează Reuters.

Acel labirint cu lungimea de 10 kilometri de pasaje şi camere subterane din Muntele Sodom, aflat pe ţărmul Mării Moarte, a fost cartografiat timp de doi ani de experţi din nouă ţări, coordonaţi de cercetători de la Universitatea Evreiască din Ierusalim.

În timpul unei pauze de masă în peştera Malham, a dezvăluit profesorul universitar Boaz Langford, exploratorii au simţit că pastele pe care le mâncau în acel moment nu erau suficient condimentate. „Aşadar, am rupt pur şi simplu o bucată de sare din stâncile de acolo şi am folosit-o”, a spus cercetătorul israelian.

Peştera Malham a doborât astfel recordul deţinut timp de 13 ani de Peştera Celor Trei Nuduri, o galerie de sare din Iran cu lungimea de 6.850 de metri, au precizat experţii din Israel.

Foto: (c) ABIR SULTAN / EPA

Foto: (c) ABIR SULTAN / EPA

Modelată de şuvoaiele de ape pluviale care îi dizolvă suprafeţele, Peştera Malham va deveni tot mai lungă de-a lungul timpului, au adăugat ei. (Știre AGERPRES)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii