Cunoaste lumea

Noutăți

„Cea mai lungă galerie de artă din lume” se află în Utah. A fost realizată de către triburile Ute… în aer liber!

  •  
  •  
  •  

Localizat în adâncimea deșertului din Utah (SUA), Nine Mile Canyon este considerat cea mai lungă galerie de artă din lume, fiind împodobit cu zeci de mii de pictograme și petroglife. Foarte multe dintre inscripții și desene sunt vechi de peste o mie de ani. Cele mai multe dintre ele au fost create în cadrul culturii Fremont, de către triburile Ute. Inscripțiile de la Nine Mile Canyon sunt unice în lume.

n5

Este greu de spus de unde provine numele canionului, ce are o lungime de 60 de kilometri, dar se știe că pe la 1880 acolo exista un important coridor de transport. Operele de artă rămase pe stâncă, ca reprezentări specifice culturii Fremont, au făcut din Nine Mile Canyon o destinație îndelung frecventată de către arheologi, dar și de către oamenii obișnuiți.

n3

La Nine Mile Canyon ni se desfășoară înaintea privirilor o imensă operă de artă, în care băștinașii și-au prezentat trăirile, întâmplările vieții și și-au exprimat pornirile artistice. Această înșiruire de imagini, la realizarea căreia au participat mii de autori diferiți, este o poveste despre viața amerindienilor în natură.  În imagini sunt reprezentate păsări și șopârle, mufloni și bizoni, alături de simboluri enigmatice, nedescifrate.

n2

Din păcate, această imensă galerie de artă se află în primejdie, existând riscul ca urmașii noștri să nu o mai poată admira altfel decât din poze. Imaginile sunt încrustate sau desenate pe stâncă, fiind foarte expuse la eroziune. Fenomenul de erodare se petrece în principal din cauza vântului care poartă cu el mari cantități de praf. Praful se formează, cu precădere, din cauza traficului greu. În urmă cu 12 ani, Nine Mile Canyon a fost introdus pe lista celor mai periclitate unsprezece obiective istorice. Acum au fost stabilite restricții de circulație, pentru vehiculele grele.

n4

Se cuvine să menționăm că numele statului american Utah provine de la acești amerindieni Ute, a căror limbă, astăzi aflată în curs de dispariție, face parte din grupul de graiuri uto-aztece. Înainte de venirea  populațiilor de origine europeană, triburile Ute ocupau o mare parte din partea vestică din Colorado, precum și partea estică a actualului Utah. Etnicii Ute erau războinici redutabili dar, din ceea ce se vede, nu le lipsea nici simțul artistic. În perioada colonizării Americii deveniseră călăreți iscusiți iar în timpul bătăliilor purtate cu alte nații amerindiene sau cu spaniolii efectuau acrobații îndrăznețe, în plină goană a cailor.

n7

 

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: www.thevintagenews.com, wikipedia.org

Imagini: www.thevintagenews.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on „Cea mai lungă galerie de artă din lume” se află în Utah. A fost realizată de către triburile Ute… în aer liber!

  1. Foarte multe denumiri vin din limba amerindienilor.Se pare ca felul lor de a fi si de a lupta i-a facut pe europenii colonizatori mai receptivi, la anumite lucruri.Dupa ciocnirile violente, pe care le-au avut cu colonistii, amerindienii si-au dat seama ca nu pot invinge.Noua lor tactica a fost ,,rezistenta activa”, prin pastrarea cu strictete a obiceiurilor si exprimarea cu convingere a nemultumirilor, fara a reactiona violent.Se spune ca aceasta ,,rezistenta activa „ar fi inspirat si imbunatatit constitutia celor doua state Nord-Americane,Canada(Marele Sat) si SUA.Moneda ,,Dollar”vine din spaniolul ,,taler”.(daller-dollar,acceptare).

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii