Ce se ascunde, de fapt, în Arhivele Secrete ale Vaticanului

Misterul și intriga sunt inerente Sfântului Scaun. Oamenii se vor întreba întotdeauna ce conspirații țes autoritățile religioase în spatele ușilor închise și ce comori se află ascunse în Arhivele Secrete ale Vaticanului.

Unii susțin că Papa ar ține ascunse în catacombe dovezi privitoare la extratereștri și demoni, dar existența arhivelor secrete este o chestiune mult mai realistă. Prin urmare, este și mult mai interesantă.

De la scrisori scrise de mâna unor personaje istorice precum regina Maria a scoțienilor și Abraham Lincoln, la bule papale care îl excomunică pe Martin Luther, conținutul arhivelor ar fi o adevărată încântare pentru orice cărturar, potrivit History.com.

Însă aceste secrete fascinante sunt păzite cu strășnicie. Căci adevărul este că Vaticanul nu ascunde de public dovezi privitoare la existența extratereștrilor, ci documente care ar putea arăta că Biserica a fost complice regimului de teroare al lui Mussolini și, posibil, pogromurilor antisemite ale lui Hitler.

Adevărul privitor la Arhivele Secrete ale Vaticanului pornește de la o traducere greșită din latină. Denumirea întreagă a arhivelor este Archivum Secretum Apostolicum Vaticanum. În latină, „secretum” nu înseamnă „secret”, așa cum ar presupune unii. După cum menționează inclusiv Wikipedia, o traducere mai exactă ar fi „personal” sau „privat”. De fapt, arhivele sunt alcătuite din scrisorile private și din documentele istorice ale papilor din ultimele patru secole.

Arhivele au fost înființate de Papa Paul al V-lea. Acest papă își dădea seama de importanța istorică a corespondenței papale și știa că astfel de documente ar trebui păstrate.

Însă în secolul XVII domina mentalitatea conform căreia oamenii de rând nu ar trebui să aibă acces la corespondența purtată între regi și papi. Prin urmare, Arhivele Secrete ale Vaticanului erau bine ferecate.

Abia în 1881 Papa Leon al III-lea a permis cercetătorilor să studieze o parte din conținutul arhivelor. Însă accesul la documente nu era simplu de obținut și procedura nu s-a schimbat prea mult de atunci.

În primul rând, jurnaliștii, studenții și istoricii amatori nu au acces. După ce persoana interesată a dovedit că este un cercetător serios, i se permite accesul. Permisiunea trebuie reînnoită la fiecare șase luni.

Pentru a ajunge la arhive, cărturarul trebuie să pătrundă prin Porta Sant’Anna, să treacă de gărzile elvețiene, să străbată Cortile del Belvedere și să prezinte permisiunea scrisă.

După ce li s-a permis accesul, savanții trebuie să spună ce documente doresc să studieze. Au voie să ceară numai trei documente pe zi. Nu au voie să caute prin documentele din arhivă și trebuie să aleagă documentele pe care vor să le vadă din niște cataloage în care documentele sunt înșirate în italiană sau latină.

Potrivit The Guardian, aceste cataloage sunt destul de impunătoare, ținând cont de faptul că arhivele conțin 85 de kilometri liniari de rafturi și documente care datează încă din secolul VIII.

Dacă, după numai câteva minute, cercetătorii își dau seama că documentele pe care le caută nu se află în fișierele cerute, sunt obligați să renunțe la cercetări pentru ziua în curs – o adevărată provocare pentru savanții care se confruntă cu un termen-limită sau pentru cei care au venit de la mare distanță.

Laptopurile sunt permise, însă nu și realizarea de fotografii, așa că savanții își petrec cea mai mare parte a timpului luând notițe pe calculator.

Citește mai mult: Incredibilia

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină