Cazul Paul Goma. Un om împotriva unui întreg sistem. De la luptele cu regimul comunist la singurătatea exilului

Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935. În primăvara anului 1977, ieşea din sediul anchetelor Securităţii de pe Calea Rahovei. Fusese bătut şi umilit de însuşi şeful Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, şi de colonelul Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Anchete Penale.

Era vlăguit şi aproape ruinat, dar era mai puternic decât oricând. Fusese eliberat şi, în urma protestelor din Occident, alimentate de Dumitru Ţepeneag, Mihnea Berindei, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, postul de radio „Europa liberă“, gazetari români şi străini. Fusese salvat de la moarte, dar încă nu ştia.

Otrăvirea lui treptată cu aconitină, adică asasinarea „curată“, fusese oprită de teama opiniei publice internaţionale. Paul Goma reuşise să învingă Leviathanul, iar lucru ăsta e, cu adevărat, legendar. Un om împotriva unui întreg sistem. Un om împotriva tuturor. Paul Goma demonstrase încă o dată că viaţa lui înseamnă libertatea lui.

În 1977, Paul Goma era deja de şapte ani interzis de la publicare. Fusese primul scriitor român care se solidarizase public cu Charta 77 a cehoslovacilor, printr-o scrisoare adresată lui Pavel Kohout, unul dintre arhitecţii documentului istoric.

Pentru libertatea lor şi pentru libertatea proprie. Îi scrisese chiar şi lui Nicolae Ceauşescu – la rigoare, scriitor şi el – să-l îndemne să se solidarizeze cu bieţii cehi şi slovaci.

Teribilă ironie la nivel înalt: „Domnule Ceauşescu, mă adresez Domniei Voastre, în disperare de cauză. Sunteţi ultima speranţă a mea. […] În România, doi inşi nu se tem de Securitate : Domnia Voastră şi cu mine“. Apoi, redactase „Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad“. Statele comuniste erau numite „totalitare“. După difuzarea scrisorii la „Europa liberă“, apăruseră şi primele adeziuni.

„Mişcarea Goma“

N-a durat însă mult şi dispozitivul Securităţii intră în acţiune. Ceauşescu a ţinut o cuvântare în care l-a înfierat pe Goma fără să-l numească. Goma începuse să fie ameninţat şi insultat. Preventiv. Convorbirile telefonice îi erau întrerupte.

Începuse o imundă campanie de defăimare. Presiunea era din ce în ce mai mare. În jurul blocului său din cartierul bucureştean Drumul Taberei se formase un adevărat baraj din miliţieni şi securişti, cu scopul de a împiedica accesul potenţialilor semnatari ai „Scrisorii“. Efectul fusese însă contrar.

În România, un singur om reuşise să coalizeze câţiva români împotriva regimului. Numărul semnatarilor trecuse de 200. În mare parte, oameni simpli, expuşi, deci şantajabili. Se năştea „Mişcarea Goma“.

Se vorbea despre libertate, dreptate şi adevăr. Paul Goma reuşise să aducă un strop de decenţă într-un noian de mocirlă politicianistă. Reuşise să fie demn, să strige ceea ce alţii ascundeau cu graţie. Goma era, de fapt, un Goliat.

Era uriaş! Restul? Nişte pitici, umbriţi de dimensiunea incredibilă a protestului său individual. Mulţi – ruşinaţi de resemnarea lor şi de propriile justificări.

Mai mulţi – docili, pregătiţi să muşte, să înfiereze. Oameni care-şi ignoră adevărata condiţie atunci când se ridică în picioare. Paul Goma a oferit tuturor românilor poate cel mai curajos exemplu de excepţionalitate morală.

„Scăpăm de tine, scapi şi tu de noi“

Într-o Românie comunistă, în comunism, în general, curajul nu înseamnă însă decât o autocondamnare la dispariţie socială. Paul Goma a plecat din România la 20 noiembrie 1977, cu sănătatea ruinată şi fără vreo perspectivă pentru sine şi pentru familie.

În România pentru care Paul Goma trecuse la milimetri distanţă de moarte, Ceauşescu îi decorase şi îi înaintase în grad pe torţionarii lui, generalul Pleşiţă şi pe colonelul Vasile Gheorghe.

Tot Ceauşescu declarase, la Congresul Uniunii Scriitorilor – instituţie din care Goma fusese exclus –, că „în patria noastră socialistă, nu există cenzură – drept care am hotărât s-o desfiinţăm“.

Asta în timp ce Paul Goma era convocat aleatoriu la Securitate pentru a i se sugera să plece. În cele din urmă, Paul Goma acceptă invitaţia PEN Clubului International de a călători în Occident. Aveau dreptate securişii care-i tot spuneau „Scăpăm noi de tine, scapi şi tu de noi“. La 20 decembrie 1977, Paul Goma, soţia şi fiul cer azil politic în Franţa.

Exilul

Practic, lui Paul Goma nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai admiraţi scriitori români contemporani.

După 1989 însă, de la înălţimea autorităţii etice pe care i-a dat-o atitudinea sa, Paul Goma s-a manifestat ca un critic extrem de sever al contemporanilor săi. Mai nimeni n-a scăpat de acuzaţiile sale.

Paul Goma a împărţit, de mai multe ori, România în două tabere. Deşi era în exil, Paul Goma s-a mai exilat o dată. Intransigenţa lui faţă de tot ce se întâmpla în România, dublată poate de o oarecare vanitate, i-a creat o mulţime de adversităţi.

Paul Goma a devenit, încă o dată, incomod. Textele lui au început să fie insuficient de conciliante nu doar cu foştii securişti metamorfozaţi în democraţi de a doua zi, ci şi cu scriitorii, foşti prieteni sau foşti adversari. N-au scapat nici măcar prietenii apropiaţi, cei care l-au susţinut când avea mai mult nevoie.

Singurătatea

Paul Goma avea faima mondială de cel mai cunoscut disident comunist. „Soljeniţîn român“, îi spusese Eugen Ionescu, iar acest atribut-emblemă, singur, ar fi putut însemna enorm.

Numai că virulenţa sa, prea puţin nuanţată, la adresa multora dintre români, a făcut ca soclul pe care se urcase prin forţe proprii să se clatine mai ceva ca în urma cutremurului din ’77.

Paul Goma a rămas un adversar al regimului, chiar dacă nu totalitar, dar în care oamenii încă au interese personale pe care le satisfac uzând de puterea lor.

De cele mai multe ori, Paul Goma a subliniat aceste devieri punându-le în contextul moştenirii comuniste. Se poate să fi avut dreptate, se poate ca oamenii să aibă, însă, alt scop decât cel politic.

Oricum, derapajele personale ale tuturor adversarilor de conjunctură ai lui Paul Goma au fost puse în legătură cu biografiile acestora şi apoi în comparaţie cu propria biografie, spre a copleşi cu uşurinţă.

Atitudinea sa de astăzi nu poate fi înţeleasă însă pe deplin în lipsa asimilării întregii sale biografii, în special a momentelor sale de eroism anticomunist, exact aşa cum amplitudinea eroismului său nu poate fi explicată adecvat fără o privire înspre vehemenţa sa discursivă de astăzi.

Într-un fel, multe dintre acţiunile lui Paul Goma au fost sau încă sunt produsul unui spleen incurabil, pe care-l el afişază ostentativ, cu mândrie.

Paul Goma a făcut istorie în România. Astăzi, însă, biografia sa are puţine reverberaţii. Paul Goma a rămas istorie. A ajuns, din nou, singur […].

P.S. Scriitorul şi disidentul Paul Goma, în vârstă de 84 de ani, a încetat din viață, în noaptea din 24 spre 25 martie, la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat în urma infectării cu coronavirus.

Laurențiu Ungureanu

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină