„Catedralele” termitelor, minuni ale regnului animal

Termitele sunt faimoase pentru capacitatea de a construi cele mai impresionante structuri din regnul animal, turnuri care au multe tone greutate şi până la zece metri înălţime.
Micile viețuitoare ridică aceste „edificii” care pot ajunge la un diametru de 12 metri și pot săpa și 70 de metri în subteran.
Renumitul biolog Richard Dawkins a făcut publică o imagine care arată cum termitele din Australia au edificat o structură ce seamănă izbitor cu catedrala Sagrada Familia, celebrul monument al lui Gaudí, din Barcelona.
Imaginea uluitoarei movile care se găsește în nordul Australiei și care are un sistem rudimentar de… aer condiționat a făcut înconjurul lumii.
Fantasticele structuri ale termitelor sunt realizate dintr-un amestec de excremente, țărână și resturi de lemn, pe care insectele le transformă într-o substanță robustă, impermeabilă, de consistența cleiului, arată BBC.
Un studiu al Universității din Sydney a pus în evidență dimensiunea uimitoare, în raport cu construcțiile umane, ale acestor „castele”.
„Dat fiind faptul că o termită are trei milimetri înălțime, aceste movile sunt echivalentul a patru clădiri Burj Khalifa puse una peste alta”, detaliază specialistul Nathan Lo.
În condițiile în care termitele dintr-o colonie medie cântăresc, toate, circa 15 kilograme, acestea dislocă într-un an aproximativ 250 de kilograme de pământ și câteva tone de apă pentru edificiile lor.
Aceste „catedrale” ale termitelor funcționează ca niște plămâni, „inspirând” și „expirând” prin pereți care par impenetrabili, dar de fapt sunt foarte poroși.
În interiorul structurii, o serie de „camere” de formă sferică sunt conectate cu pasaje ramificate care atenuează schimbările de presiune atmosferică din exterior și, de asemenea, ajută la ventilarea coloniei, arată nationalgeographic.com.
Foto: Wikipedia
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu