Cât de veche este viața pe Terra? Iată care este cel mai recent răspuns al științei…

În trecut s-a crezut că primele forme de viață de pe Planeta Albastră ar fi apărut cu 1-2 miliarde de ani în urmă, în condițiile în care vârsta planetei noastre este de 4,57 miliarde de ani. Potrivit unui nou studiu realizat de către specialiștii Universității din Tokyo, viața pe Terra este neașteptat de veche. Primele forme de viață au apărut acum 4 miliarde de ani, adică la foarte puțină vreme de la formarea Pământului. Această apariție timpurie a vieții pe Pământ este foarte încurajatoare, întrucât sporește, la nivel teoretic, atât șansele de prezență a unor alte forme de viață pe alte planete similare Terrei, cât și probabilitatea existenței unor civilizații extraterestre avansate, având în vedere vârsta Universului, de aproape 14 miliarde de ani.
Este anevoie de stabilit, cu exactitate, când a apărut prima specie pe Terra, de vreme ce găsirea unei forme de viață unicelulare fosilizate ar fi un miracol; de fapt, o atare descoperire este considerată o imposibilitate. Se consideră că nu există creaturi fosilizate mai vechi de era paleozoică (datând de acum 500.000.000 de ani), atunci când au apărut primele ființe multicelulare.
Faptul că formele de viață unicelulare nu au fost descoperite sub formă fosilizată nu echivalează, totuși, cu inexistența oricărei urme lăsate de către acestea în existența lor, pe Terra. Dimpotrivă, există urme care indică prezența, într-un trecut extrem de îndepărtat, a organismelor unicelulare. De curând, cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au studiat rocile extrem de vechi, de acum miliarde de ani, iar în compoziția lor au găsit o formă de grafit ce poate proveni numai de la ființele vii, de la formele de viață unicelulară (bacterii etc.), ce au viețuit în urmă cu aproximativ 4.000.000.000 de ani.
Aceste roci străvechi provin din Labrador, de la Saglek Block, unde se află o formațiune stâncoasă a cărei vârstă a fost apreciată, în trecut, la cel mult 3,8 miliarde de ani. Echipa japoneză a testat mostrele de rocă și a calculat că vechimea sa, și implicit a substanțelor ce dovedesc existența unor forme de viață, este de 3,95 miliarde de ani. Este una dintre cele mai vechi roci care au rezistat până astăzi. Ori de câte ori sunt identificate roci de o asemenea vechime excepțională, ele sunt testate pentru descoperirea grafitului biogen, o categorie de grafit care s-a format ca urmare a prezentei străvechilor organisme unicelulare. Mostrele examinate de către niponi sunt cele mai vechi ce conțin grafit biogen, însă primele formele de viață de pe Terra s-ar putea să fi apărut încă și mai devreme.
Sursa: www.popularmechanics.co
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
„Faptul că formele de viață unicelulare nu au fost descoperite sub formă fosilizată nu echivalează, totuși, cu inexistența oricărei urme lăsate de către acestea în existența lor, pe Terra. Dimpotrivă, există urme care indică…”
Asadar am ajuns timpul in care nu mai este nevoie nici de dovezi… ca sa fie stiinta. Daca zice omu’ de stiinta una, mai ales ca e si japonez, ‘apai aia e.
Dar, cel mai mult si mai mult imi place asta: „…au apărut acum 4 miliarde de ani, adică la foarte puțină vreme de la formarea Pământului. Această apariție timpurie a vieții pe Pământ este foarte încurajatoare, întrucât sporește, la nivel teoretic, atât șansele de prezență a unor alte forme de viață pe alte planete similare Terrei, cât și probabilitatea existenței unor civilizații extraterestre avansate…”
Deci? Care-i miza?!… Pai, miza e estraterestii care trebe sa ne intre noua pe gat! Pentru oligofrenii de noi!…
Yep. Atat de mult se abereaza pe subiectul asta ca nu-ti vine sa crezi. Miza ramane aceeasi intotdeauna. Prostirea prostimii ca totul a aparut din nimic si cumva nimicul pas cu pas a ajuns sa fie constient de sine si sa creeze chestii singur prin propria vointa. Teoria este tot timpul aceeasi. Cu suficient timp totul este posibil deci sa aberam in continuare. Toate articolele incep cu „oamenii de stiinta”. Si da, de ceva vreme incoace, oamenii de stiinta japonezi sunt scosi la inaintare. Par mai credibili. Sunt japonezi fratica. Astia stiu despre ce vorbesc.
Pana una alta, pregatiti-va sa scoateti casca de pe cap dupa ce terminati cu simularea…pardon…viata asta. Glumim, desigur. Orice e posibil.