Cât de periculoasă este guma de mestecat: miturile şi adevărurile, dezvăluite de un stomatolog

Adevarul.ro: Mii de oameni consumă în fiecare zi gumă de mestecat. Unii îşi doresc o respiraţie mai proaspătă, alţii dinţi mai curaţi sau chiar mai albi. Alţii preferă să facă baloane şi au acest obicei din anii copilăriei. Nu toţi ştiu, însă, care sunt efectele benefice reale ale acestui produs, cât timp este bine să fie mestecat şi ce pericole apar atunci când este consumat în exces.
Medicul stomatolog Adrian Mina, unul din cei mai apreciaţi specialişti în domeniu, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada şi România, oferă şase informaţii extrem de utile pentru a şti ce este mit şi ce este adevăr în privinţa gumei de mestecat şi cum să o consumăm pentru a nu avea probleme de sănătate.
1. Se consumă numai după masă „Guma de mestecat are efecte pozitive asupra organismului nostru doar atunci când este consumată imediat după masă şi atât. Este indicat ca după cel mult 30 de minute să ne oprim pentru că din acest punct devine un exces, iar acţiunea gumei asupra organismului devine dăunătoare. Consumată după masă ea neutralizează ph-ul acid din gură şi ajută la curăţarea dinţilor de restul de mâncare“, explică stomatologul.
2. Mit: guma de mestecat protejează dinţii de carii „Este aproape adevărat, dar nu guma este cea care previne apariţia lor, ci saliva produsă de mestecatul gumei. În momentul în care mestecăm gumă, creierul nostru primeşte semnalul că începe procesul de digestie, iar acesta produce saliva de calitate care ne ajută să digerăm mâncarea mult mai repede şi tot aceasta şi spală dinţii de resturile de mâncare“, spune specialistul.
3. Provoacă apariţia gastritei şi a ulcerului „Consumată în alte momente şi nu imediat după masă, guma de mestecat provoacă efecte negative asupra corpului. Creşte aciditatea în gură, care dezvoltă un mediu propice apariţiei cariilor. Atunci când mâncăm guma doar de plăcere, noi îi transmitem corpului nostru mesajul că trebuie să producă suc gastric pentru că începe procesul de digestie, dar în stomac nu va exista nimic. Şi uite aşa apar problemele gastrointestinale: gastritele, care, netratate, se transformă în ulcer şi aşa mai departe“, menţioneaza medicul Adrian Mina.
Citeste mai mult: adev.ro/pehi4r
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu