Cunoaste lumea

Noutăți

Când și în ce fel au apărut primele organisme vegetale capabile de fotosinteză?

  •  
  •  
  •  

Oamenii de știință de la Universitatea McGill au ajuns, în urma unui studiu, la concluzia că fosilele de alge cele mai vechi de pe Terra au o vârstă de circa un miliard de ani. Pe baza acestei descoperiri, ei au estimat că procesul de fotosinteză a apărut în urmă cu 1,25 miliarde de ani, la strămoșii plantelor actuale.

Studiul, publicat în revista Geology, a furnizat date pentru rezolvarea unui mister persistent, legat de vârsta unor alge fosilizate, numite Bangiomorpha pubescens, care au fost descoperite pentru prima dată în 1990, în interiorul unor bucăți de rocă provenite dintr-o zonă stâncoasă din Canada. Acest organism de mici dimensiuni este considerat cel mai vechi strămoș direct cunoscut al plantelor moderne, însă vechimea sa a fost, multă vreme, incertă, fiind estimată, în trecut, la 720 milioane – 1,2 miliarde de ani.

fotosinteza

Stancile in care au fost descoperite fosilele de alge Bangiomorpha pubescens

Stancile in care au fost descoperite fosilele de Bangiomorpha pubescens

Străvechea algă Bangiomorpha pubescens era aproape identică cu algele roșii moderne. Oamenii de știință au stabilit că alga din vechime, la fel ca și actualele plante cu frunze verzi, întrebuința lumina Soarelui, pentru a putea sintetiza substanțele necesare dezvoltării sale, pornind de la minerale, dioxid de carbon și apă.

Oamenii de stiință au stabilit, de asemenea, ca structurile celulelor (organitele celulare) în care se desfășoară fotosinteza, cloroplastele mai exact, au apărut după ce, cu multă vreme în urmă, un organism eucariot a încorporat o bacterie simplă, dar capabilă de fotosinteză. Organismele eucariote au reușit, apoi, de-a lungul timpului, să transmită acest ADN preluat către descendenții lor. Aceștia din urmă sunt chiar variatele plante erbacee și diferiții arbori care constituie, astăzi, cea mai mare parte a biomasei terestre.

Cercetătorii au estimat vârsta fosilelor de alge despre care am discutat în rândurile de mai sus la 1,047 miliarde de ani, după care au calculat durata unor evenimente evolutive, pe baza vitezei mutațiilor genetice. Concluzia lor a fost că originile procesului de fotosinteză datează de acum 1,25 miliarde de ani.

algae

Bangiomorpha pubescens

vegetatie

Surse: www.sciencedaily.com, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii