Briceagul multifuncțional nu este o invenție modernă. Era folosit și în urmă cu 1800 de ani, de către romani!

Ne-am obișnuit să considerăm bricegele multifuncționale, ustensile deosebit de utile în escapadele în natură, la pescuit și la vânătoare ori în călătorii, ca fiind invenții relativ recente. Puțini sunt pasionații de natură și drumeții care să nu aibă un astfel de briceag, ce poate îndeplini mai multe funcții. Dar cine s-ar fi așteptat ca bricege de acest tip, prea puțin diferite de cele moderne, să se fi aflat și în posesia cetățenilor romani?! Trecutul, arheologia, ne oferă mereu surprize!
Iată că nu faimosul briceag multifuncțional al armatei elvețiene este prima unealtă de acest gen, cum s-ar fi crezut. Cel mai vechi briceag descoperit până acum, dintre cele cu funcții multiple, a aparținut, foarte probabil, unui locuitor al Imperiului Roman, care a trăit după anul 200 e.n. Briceagul de acum circa 1800 de ani are prăselele de argint, la fel ca și celelalte elemente din componență, cu excepția lamei cuțitului, care a fost confecționată din fier.
Briceagul multifuncțional născocit de către meșteșugarii romani conține, în afară de cuțit, o lingură, o spatulă, o scobitoare și o furculiță. Erau manierați din cale afară, romanii acelor vremuri, dacă nu se puteau lipsi de furculiță, la un briceag multifuncțional. Mai lipsea penseta, că în rest le are pe toate…
Briceagul a fost descoperit în apele Meditaranei cu peste un sfert de secol în urmă și este expus într-un muzeu din 1991. Briceagul cu prăsele de argint este o piesă unicat și poate fi admirat la galeria de antichități greco-romane a Muzeului Fitzwilliam (Cambridge). Se consideră că a aparținut unui cetățean roman prosper și că a fost produs ulterior anului 200 e.n.
Astăzi nu se mai cunoaște mai nimic despre fostul posesor al uneltei multifuncționale, dar, întrucât un așa obiect nu era la îndemâna oricui, sunt mari șansele ca proprietarul să fi aparținut aristocrației sau negustorimii, adică a categoriilor sociale care au profitat în cea mai mare măsură de pe urma expansiunii Imperiului Roman. Dacă astăzi multă lume își permite un briceag multifuncțional (mai ales dacă este o imitație ieftină, chinezească), în urmă cu 17-18 secole o unealtă de acest soi constituia un articol de lux. Pe de altă parte, dacă consulți prețurile actuale ale bricegelor de calitate, vei vedea că nu puține dintre ele costă peste 1/3 din simbria minimă pe economie din România (lucru ce va fi valabil și după ce aceasta va fi majorată, în curând).
Au mai ajuns până la noi bricege antice, cu prăselele de bronz, dar complexitatea și prăselele de argint ale ustensilei despre care discutăm aici oferă indicii serioase asupra apartenenței sociale a fostului deținător. Cândva, briceagul aparținea unui bogătaș. E posibil să nu mai fi existat exemplare identice. Astăzi, briceagul antic, cu prăsele de argint și funcții multiple, îmbogățește colecția unui vestit muzeu, prin prezența sa. Și ne îmbogățește și nouă cunoașterea asupra vieții oamenilor din Antichitate, asupra lucrurilor care le erau la îndemână în activitatea lor cotidiană. Devine din ce în ce mai evident că, vorba lui Eminescu, „toate-s vechi și nouă-s toate”!
Autor: Tomi Tohaneanu
Surse: www.dailymail.co.uk, www.wired.com
Imagini: www.wired.com, www.dailymail.co.uk, www.fitzmuseum.cam.ac.uk
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu