Cunoaste lumea

Noutăți

BOMBĂ MEDIA: Acesta este filmul secret care DEZVĂLUIE cum a fost scoasă din pământ MATRIȚA DACICĂ de la Sarmizegetusa. VIDEO

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: Andreea Ciuciu, tânăra care a participat la descoperirea matriţei antice din Sarmizegetusa Regia, un artefact considerat unic în lume, a fost interogată, marţi, la Tribunalul Hunedoara, după ce a solicitat în instanţă despăgubiri de 500.000 de lei pentru participarea la găsirea artefactului. După aproape patru ani au apărut şi primele imagini video din ziua de 23 iunie 2013.

„La un moment dat am ajuns împreună cu grupul deasupra gropii în care se afla matriţa, o excavaţie făcută de prăbuşirea unui copac, şi am observat că străluceşte ceva în lumina soarelui. Ionuţ Trufaş şi Robert Kurti, prietenul meu, au fost cei care au coborât la groapă şi au scos artefactul. Apoi domnul Brilinsky, care venise în urma noastră, a sunat la firma de pază să îi anunţe să oprească intrarea în zona aceea. Noi toţi ne-am făcut poză cu artefactul, ne-am minunat de el, apoi ne-am întors prin pădure spre parcarea unde se aflau maşinile noastre. Piesa a fost transportată într-un rucsac, de fiul domnului Brilinsky. Ea fost predată lui Vladimir Brilinsky care, fiind administratorul sitului, era cel mai în măsură să se ocupe de ea. Ajunşi la locul unde am înnoptat, la acea cabană cu forma unui castel, ştiu că Vladimir Brilinsky a sunat la Cluj – Napoca, la cineva de la muzeu. A doua zi de dimineaţă au venit cinci – şase persoane care s-au prezentat ca fiind de la muzeu şi ne-au cerut detalii cu privire la descoperirea artefactului. Dânşii şi Vladimir Brilinsky au plecat la locul descoperirii”, a declarat Andreea Ciuciu.

andreea ciutu

Tânăra a declarat că matriţa a fost găsită în pădure, la peste 200 de metri de monumentele din incinta sacră a Sarmizegetusei Regia, într-un loc în care nu erau marcaje şi panouri de avertizare care să arate că turiştii se află în interiorul unui sit arheologic. A fost o descoperire întâmplătoare, a precizat Andreea Ciuciu. (Adevarul.ro )

Vezi video cu DESCOPERIREA aici:

NOTA noastră: Acesta pare să fie doar începutul scandalului, întrucât, din informațiile pe care le avem noi, altcineva din grupul respectiv s-a pretins ca descoperitor și a cerut o sumă foarte mare de bani pentru descoperirea făcută. Vom reveni cu informații…

MATRITA DIN SARMIZEGETUSA, IN MUZEU:


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on BOMBĂ MEDIA: Acesta este filmul secret care DEZVĂLUIE cum a fost scoasă din pământ MATRIȚA DACICĂ de la Sarmizegetusa. VIDEO

  1. cetățeanul tulburat // 31 mai 2017 at 1:00 // Răspunde

    Acolo trebuie mers cu o armată de detectoare de metale și artefacte…O matrita uitată la rădăcina unui copac, copacul prăbușindu-se matrita așteptând cuminte deacoperitorii …Nu ține…oare fiecare copac la Sarmizecetusa ascunde un artefact la rădăcina lui?!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii