Biserica Batiștei

Monument istoric de o frumusețe aparte, Biserica Batiștei datează din vremea domnitorului Matei Basarab.
Puternicele incendii izbucnite în această parte a Bucureștilor în secolul al XVII-lea au distrus însă construcția inițială din lemn, actuala biserică fiind ridicată din piatră de către Manciul Vătaful la 1763, în apropierea sau, după alte surse documentare, chiar pe locul celei mistuite de foc.
Referitor la denumirea lăcașului de cult, scrierile istorice amintesc mai multe explicații.
Istoricii Nicolae Iorga și Gh. Ionescu-Gion pun numele bisericii în strânsă legătură cu unul dintre sfetnicii de seamă ai domnitorului Radu Mihnea, boierul grec Constantin Baptista Vevelli, stăpânul unei frumoase case și grădini bucureștene, considerat primul ctitor al bisericii.
Pe de altă parte, în scrierile sale despre București, George Potra explică numele bisericii ca provenind de la bălțile lăsate de Bucureștioara în drumul său: „Astfel, după ce pornea din balta Icoanei, Bucureștioara trecea strada din fața grădinii și pe unde se întretaie str. Maria Rosetti cu str. Dionisie Lupu făcea o mică baltă.
De aici își continua cursul pe ulița Scaune, trecând prin spatele bisericii Batiște unde, deducem, că tot Bucureștioara făcea o altă baltă – «băteliștea» sau «batiștea» (în apropierea căreia își țineau măcelarii vitele aduse pentru tăiere), de unde vine și numele mahalalei și al bisericii”.
Unul dintre dascălii bisericii amintiți în scrierile secolelor trecute a fost Ion Dobre, autorul unui manuscris cu însemnări prețioase despre cele mai importante evenimente petrecute în București între 1881 și 1829.
De la acesta aflăm informații cu privire la cele mai grave cutremure îndurate de bucureșteni în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
„Dascălul de la Batiștea, un adevărat izvor de informații interesante însemna că la 14 noiembrie 1829, seara «s-a făcut un cutremur foarte mare, care cutremur cu puțin lucru nu s-a potrivit cu cutremurul din 1802 octombrie 14, ce s-a făcut mai înainte de acesta, tocmai în venirea domnului Constantin Ipsilante»”.
Prima imagine a bisericii apare cel mai devreme într-un desen în peniță din 1813, aparținând unuia dintre cântăreți, Ioan sin Dobre. Desenul înfășișează lăcașul înconjurat de un gard înalt de lemn cu două turle ce par a fi din piatră.
Peste timp, în secolul al XIX-lea, pictorul italian Dominico Preziosi este autorul unei acuarele remarcabile, ce surprinde pe lângă frumusețea bisericii și contrastul vieții bucureștene specific vremii.
În perioada interbelică, peste drum de biserică se afla anticariatul bătrânei doamne Ghizela Popper, cunoscută tuturor ca „Madam Batiște”.
În magazinul împărțit în două, pentru a servi ca locuință și prăvălie deopotrivă, cumpărătorii puteau găsi pe lângă cărți vechi și o sumedenie de orice fel de mărunțișuri: „mobile ocazionale, haine şi rochii demodate, nasturi, funde, dantele, cărţi poştale ilustrate, mărci în plicuri sau lipite pe cartoane pentru filateliştii începători, recrutaţi dintre elevii de liceu şi multe, multe altele”.
Cumpărătorii erau în special elevii liceului „Spiru Haret”, Institutului „Schewitz” sau ai Școlii de fete „Regina Maria”, dar și elevi de la licee mai îndepărtate, precum liceul „Gheorghe Lazăr”, „Sf. Sava”, „Matei Basarab” sau „Mihai Viteazul”.
Text: Andreea Mâniceanu
Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor
Bibliografie:
Constantin C. Giurescu, „Istoria Bucurestilor: Din cele mai vechi timpuri până în zile noastre”, Editura pentru Literatură, București, 1996;
Constantin Moisil, „Bucureștii vechi: schiță istorică și urbanistică”, București, 1932;
George Potra, „Istoricul hanurilor bucureștene”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
George Potra, „Din Bucureștii de ieri”, Vol I-II, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București, 1990;
George Potra, „Din Bucureștii de altădată” Editura Ștințifică și Enciclipedică, București, 1991;
Nicolae Iorga, „Conducător istoric la bisericile din București și împrejurimile imediate”, Editura Municipiului București, București, 1935.
Foto: Biserica Batiștei la 1869, acuarelă de Domenico Preziosi
Sursă:
https://upload.wikimedia.org/…/Preziosi_-_Biserica_Bati…
#CasaFilipescuCesianu #MuzeulVârstelor #MuzeulMunicipiuluiBucurești
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu