Cunoaste lumea

Noutăți

Beneficiile nebănuite ale lecțiilor de pian acordate preșcolarilor. Cum contribuie acestea la dezvoltarea abilităților lingvistice

  •  
  •  
  •  

Acordarea de lecții de pian copiilor nu doar că îi va introduce pe aceștia în lumea fascinantă a muzicii, dar ar putea, de asemenea, să le îmbunătățească în mod semnificativ abilitățile lingvistice. Un studiu realizat de cei de la MIT pe 74 de preșcolari demonstrează faptul că lecțiile de pian îmbunătățesc modul în care cei mici ajung să rostească cuvintele. Copiii de 4-5 ani au fost împărțiți în mod aleatoriu în două grupe. Un grup a primit lecții de pian de câte 45 de minute fiecare, timp de trei ori pe săptămână, în timp ce copiii din al doilea grup nu au participat la această activitate extrașcolară, ei luând lecții suplimentare de citire.

Cursurile au durat șase luni, după care copiilor li s-a testat capacitatea de pronunție a diferitelor cuvinte, bazate pe diferențe de ton, consoane sau vocale. Rezultatele testelor au arătat că copiii care au luat lecții de pian s-au comportat semnificativ mai bine la pronunțarea cuvintelor care diferă printr-o singură consoană, comparativ cu copiii care au luat lecții suplimentare de lectură. Pentru a înțelege de ce ar putea apărea aceste diferențe, cercetătorii au măsurat activitatea creierului copiilor prin electroencefalografie (EEG) și au descoperit că grupul care a mers la pian a avut o sensibilitate mai mare la schimbările tonale atunci li s-a spus să repete anumite cuvinte.

„Se pare că pentru recunoașterea diferențelor dintre sunete, este mai bine ca cei mici să meargă la lecții de pian sau de orice alt instrument, decât să fie înscriși la cursuri de citire suplimentară. Asta înseamnă că școlile ar putea investi mai multe resurse în educația muzicală. Nu este nimic rău în a-ți da copilul la lecții de lectură suplimentară, însă există un trend în multe unități de învățământ în concentrarea cursurilor extrașcolare pe discipline ca matematica sau limba maternă și spre ignorarea educației artistice, care după cum vedem poate fi un plus în dezvoltarea celor mici”, a declarat Robert Desimone de la MIT.

sursa: https://www.sciencealert.com/scientists-just-discovered-amazing-benefit-giving-kids-music-lessons-language-skills-processing-tone
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii