Belizarie – TRACUL ajuns general în Imperiul Bizantin, comparat cu CEZAR pentru faptele sale de arme. Află-i povestea!
Belizarie (505-565 e.n.) a fost unul dintre cei mai de seamă generali bizantini. Datorită faptelor sale de arme și a calităților sale a fost unul dintre puținii oameni de stat care au fost onorați cu titlul de „ultimul dintre romani”. Totuși, locul nașterii lui Belizarie se află destul de departe de Roma și Peninsula Italică. Iar felul în care și-a trăit Flavius Belisarius primii ani ai vieții sale a fost, foarte probabil, departe de modul în care erau crescuți tinerii născuți în sânul aristocrației romane din perioada imperială.
Belisarie a ajuns acolo unde a ajuns doar prin meritele și puterile sale, fiindcă s-a născut într-o familie de condiție modestă din Iliria (în vestul Peninsulei Balcanice). Istoricul Edward Gibbon afirmă, în lucrarea sa „Istoria declinului și căderii Imperiului Roman”, că Belisarie s-a născut și, probabil, a fost educat, printre țăranii traci. Unii istorici (cei majoritari, de fapt) susțin ipoteza că faimosul general bizantin era de neam trac, aceasta însemnând „protoromân”.
În tinerețe, Belizarie s-a înrolat în armată și, pe baza calităților sale, a fost selectat pentru a face parte din garda împăratului Iustin I. Dacă ținem seama de faptul că Iustin I era trac, după cum o arată și numele unora dintre membrii familiei sale, e lesne de înțeles că prefera să fie păzit de către ostași proveniți din același popor.
Belizarie a avut ocazia de a-și dovedi, pentru prima dată, calitățile de strateg, sub domnia împăratului Iustinian (527-565 d.Hr.). În Bătălia de la Dara (anul 530), armata bizantină a lui Belizarie, a reușit, în ciuda numărului mai mic de ostași, să înfrângă oștirea puternicului Imperiu Sassanid, care a concurat cu Imperiul Roman nu mai puțin de patru secole.
În anul 532 a izbucnit, la Constantinopol, puternica răscoală Nika, care amenința să slăbească Imperiul față de agresorii din exterior. Belizarie era, în acea vreme, cel mai de seamă conducător de oști, astfel că a fost chemat să înăbușe răscoala. A reușit să obțină victoria, fiind trecuți prin sabie 20-30.000 de rebeli, dar în anul următor avea să îi fie încredințată o misiune și mai dificilă. Trebuia să recupereze o serie de teritorii africane de la puternicul Regat Vandal. Vandalii au fost înfrânți iar la întoarcerea în Constantinopol Belizarie a fost primit cu un fast demn de un rege, fast despre care se spune că nu a mai fost egalat niciodată, după aceea, în cazul vreunui alt conducător de oști. I-a biruit pe vandali cu doar câteva mii de călăreți. Cartagina a rămas sub control bizantin până târziu, când a fost cucerită de către arabi.
Următorul obiectiv al împăratului Iustinian a fost biruirea Regatului Ostrogot din Italia. Ostașii lui Belizarie au reușit să cucerească Ravenna, capitala regatului, însă războiul s-a prelungit foarte mult, până în anul 554. După cucerirea Ravennei, Belizarie ajunsese să fie stimat atât de către proprii ostași, cât și de către adversarii ostrogoți, ceea ce a stârnit neîncrederea lui Iustinian, care se temea să nu își piardă tronul. În 535 e.n. generalul Belizarie a recucerit Sicilia de la ostrogoți iar la 536 a obținut controlul asupra Romei și a orașului Napoli.
După cucerirea Ravennei, a fost trimis în răsărit, pentru a purta negocieri cu reprezentanții Imperiului Sassanid, însă în anul 545 a fost retrimis în Peninsula Italică, din cauza răzvrătirii ostrogoților. De astă dată, trupele lui Belizarie nu au mai ieșit victorioase iar faimosul general născut și crescut printre traci a trebuit să predea altcuiva comanda trupelor. Ultima sa campanie de amploare a fost stăvilirea și alungarea puhoaielor de bulgari, ce intenționau să invadeze teritoriul Imperiului Bizantin.
În anul 562, Belizarie a fost aruncat în temniță, fiind acuzat – mai mult sau mai puțin întemeiat – de săvârșirea unor fapte reprobabile (corupție), în ciuda faimei sale și a imenselor servicii pe care le-a adus Bizanțului, în trecut. Mai târziu a fost, însă, scutit de executarea pedepsei și reabilitat, repus în vechile drepturi, de către împărat. Totuși, privațiunile și ostenelile unei vieți de luptător au făcut că viteazul Belizarie, unul dintre marii generali ai Imperiului Bizantin – dacă nu cumva cel mai de seamă – să treacă la cele veșnice, la prea puțină vreme după reabilitarea sa.
Cu privire la Belizarie s-a spus că, după Iulius Caesar, niciun alt conducător de oști n-a mai reușit să obțină atâtea victorii, cu efective umane și resurse militare atât de reduse. Puțini conducători militari din istorie l-au egalat în materie de tactică și strategie.
Surse: www.ancient-origins.net, www.ancient.eu, wikipedia.org
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Imperiul bizantin,cu toate intrigile de la curte spre deosebire de cel roman s-a ridicat atingind apogeul,dupa unii,in vremea lui Iustinian I-ul.Imparatii au stiut sa-si aleaga mai bine administratia si conducatorii armatei.Pe vremea lui Iustinian,armata a avut doi generali foarte capabili;tracul Belizarie si armeanul pitic Narses.Foarte capabil,dar nu de talia lui Belizarie,Narses era un intrigant ,dorind locul lui Belizarie,ambii participind la inabusirea rascoalei Nika(victorie,gr.),si cred ca in ambitia lui nu a fost strain de rascoala,incercind sa ajunga in frunte chiar cu pretul abdicarii fortate a lui Iustinian.Nu a fost strain nici de executia celui, pe care multimea voia sa-l aleaga imparat si nici de gresala imparatului de a executa doua persoane din tabere opuse,ceea ce a dus la o rascoala unica.In campania din Italia,a impus in mod voit o tactica gresita,ceea ce a dus la o victorie a ostrogotilor rasculati.Imparatul banuind acest lucru l-a rechemat la Constantinopol,unde si-a continuat intrigile.S-ar putea sa nu fi fost strain nici de arestarea si intemnitarea lui Belizarie.Oricum, nu a fost niciodata de valoarea lui Belizarie si majoritatea istoricilor recunosc victoriile ca fiind ale acestuia din urma!