Bătălia de la Valea Albă – o încleștare pe viață și pe moarte între mica oaste a lui Ștefan cel Mare și uriașa armată a lui Mahomed al II-lea

În toiul verii anului 1476 a avut loc o dură confruntare între „oastea cea mică” a lui Ștefan cel Mare și o uriașă oaste a lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului și sultanul care înspăimântase Europa. Ca și cum n-ar fi fost suficient, turcii ce invadaseră Moldova erau ajutați de tătari – care atacau dintr-o direcție diferită – și de către trupe ale voievodului muntean Laiotă Basarab.

Mahomed al II-lea „Fatih” a fost cel care a cucerit Constantinopolul și, totodată, unul dintre cei mai mari sultani pe care i-a avut Imperiul Otoman. În afară de Constantinopol, în fața armatelor lui Mahomed al II-lea au căzut Serbia (1459) și Bosnia (1464). La 1458 a fost cucerită Atena.  La 1480 a fost cucerit portul Otranto din Italia de miazăzi, întreaga peninsulă fiind cuprinsă de teroare (pe bună dreptate, deoarece chiar a intenționat să o cucerească). Sultanul a ajuns să stăpânească, în răsărit, toată Anatolia, până la Eufrat.

Trebuie spus că oastea cea mică a lui Ștefan era alcătuită din boieri, fiecare cu ceata sa, plus locuitori mai de seamă ai târgurilor. La nivelul secolului XV, acestea erau trupe de elită, care beneficiau de un armament de calitate superioară.

Când se aduna toată, „oastea cea mică” putea ajunge la un total de 15.000 de combatanți; în schimb, „oastea cea mare”, îi includea și pe răzeși. Ea putea totaliza 50.000 de luptători. Dacă membrii oastei mici erau, majoritatea, bine înzestrați cu arme și mijloace de protecție, nu același lucru se putea spune despre marea armată a răzeșilor, a în a căror dotare intrau și arme mai primitive – precum măciucile, buzduganele și securile, pe lângă armele capturate, în luptă, de la adversari (turci, tătari, unguri, poloni), în anterioarele confruntări militare. Cert este un lucru: oastea lui Ștefan se descurca mai mult decât onorabil în fața armatelor vremii.

În 1476, primăvara, tătarii au dat năvală în Moldova, simultan cu turcii lui Mahomed II. Ștefan a convocat „oastea cea mare”. Când s-au strâns suficienți oameni, a pornit împotriva tătarilor. Cu toate abilitățile lor de luptători călare, oastea celor circa 15.000 de tătari a fost spulberată, de către strașnicii moldoveni.

Numai că, de-a lungul drumului lor prin Moldova, tătarii lăsaseră în urmă doar moarte și pârjol. Sate întregi erau arse iar locuitorii erau unii uciși, alții luați în robie și vânduți turcilor. Prin urmare, o bună parte din răzeșii care locuiau în zone mai îndepărtate au cerut să li se îngăduie să plece în satele lor, să afle ce s-a ales de familii și de gospodării, în urma trecerii tătarilor. Ștefan nu i-a putut refuza. Marele voievod se mai bizuia doar pe oastea cea mică. Iar turcii erau deja în țară.

La 26 iulie 1476 a fost necesar să dea bătălia decisivă, la Războieni – Valea Albă, pentru a-i opri din drum pe vrăjmași. Puternica oaste turcească era condusă de către sultanul Mehmed II, cuceritorul Constantinopolului, Atenei și Belgradului. Primul a atacat Ștefan, cu trupele călare. Împotriva acestora, Mahomed a trimis un corp masiv și bine înarmat de ostași. Când moldovenii erau gata să fie copleșiți de către forțele dușmane, au efectuat manevrele de retragere. Dar retragerea lor era foarte bine pregătită. Fusese concepută o capcană ce avea să se dovedească mortală pentru mii de turci.

Pe urmele cavaleriei moldovene s-a avântat o mulțime de lupători turci. Ajunși în valea Pârâului Alb, turcii s-au trezit prinși într-o cursă. Povârnișurile văii fuseseră fortificate cu bârne și căruțe așezate una după alta. Mai sus de ele se afla o mulțime de arcași moldoveni și de tunuri.

Mulțimea turcilor s-a trezit sub bătaia tunurilor situate de o parte și de cealaltă a văii. Arcașii au tras în plin. Din spate au răsărit alți moldoveni, o mie de călăreți care le-au închis turcilor drumul. În acest fel a fost nimicită și împrăștiată toată cavaleria ușoară a turcilor, a căror armată aflată în Moldova trecea de 90.000 de ostași (unii spun că ajungea la 150.000). Ștefan nu avea la dispoziție decât puțin peste 11.000 de luptători și calitățile de strateg. Plus marele avantaj al luptei pe teren propriu!

Mai apoi, când a sesizat că ienicerii au început să dea înapoi din fața bravilor moldoveni, însuși Mahomed a intrat în luptă, pentru a le fi exemplu. Turcii, fiind mulți câtă frunză și iarbă, mai aveau trupe de rezervă, pe care le-au introdus în luptă. Salvarea ostașilor lui Ștefan, în aceste condiții de confruntare a două armate net diferite numeric, a fost lăsarea serii.

Grosul oștirii moldovene s-a retras. În urmă au rămas câteva cete din „oastea mică”, pentru a-i încetini pe dușmanii care s-ar fi avântat într-o urmărire. Cei mai mulți dintre acești ostași de sacrificiu au fost uciși ori au fost capturați. Deși se poate spune că Ștefan a fost învins, fiind nevoit să se retragă cu trupele în spatele zidurilor cetăților sale, pe câmpul de luptă pieriseră circa 30.000 de războinici otomani, incomparabil mai mulți decât număra mica oaste a voievodului moldovean.

Unsprezece boieri de seamă din sfatul țării cazuseră răpuși de turci. Dacă acel loc se numește astăzi Valea Albă, este din cauza mulțimii de oase rămase în urma celor pieriți în înverșunata confruntare; osemintele au fost strânse de către oamenii lui Ștefan mai târziu și îngropate laolaltă sub o movilă de pământ.

Pentru turci, această victorie n-avea să fie prea deosebită de o înfrângere rușinoasă. Ei se aflau, în număr mare, pe un teritoriu ostil, cu serioase dificultăți în aprovizionarea cu hrană pentru trupe și nutrețuri pentru cai. Ba mai intraseră și molimele între ei, mai ales ciuma.

Asedierea cetăților Neamțului sau Sucevei ar fi necesitat eforturi de durată și ar fi fost operațiuni fără mari șanse de succes. Turcii n-ar fi riscat să-i prindă iarna pe la noi. Multe dintre satele moldovenești erau deja pustii, populația retrăgându-se în munți și păduri. În scurtă vreme, Ștefan și-a convocat „oastea cea mare”, ale cărei rânduri creșteau pe zi ce trecea, fiindcă toți voiau să dispară turcii din țară, pentru a se întoarce la viața obișnuită. Au început să ajungă în Moldova și trupele de sprijin din Ardeal.

Aflând, prin iscoade, aceste lucruri, Mahomed le-a poruncit soldaților să-și strângă corturile și au pornit către Constantinopol. O bună parte din drum, turcii au fost hărțuiți de către cetele moldovene. La un moment dat, au fost ajunși din urmă de un corp mai mare de oaste (călăreți) și loviți atât de tare, încât, fiind cuprinși de panică, mulți au fugit în dezordine, abandonând o parte dintre bunurile jefuite.

În penultima lună a anului 1476 Ștefan a pătruns cu oastea sa în Muntenia, unde l-a pus pe tron pe Vlad Țepeș. Dacă eforturile diplomatice ale lui Ștefan de a uni statele creștine împotriva păgânilor ar fi dat roade sau dacă și celelalte state din zonă ar fi avut în frunte regi și voievozi de talia lui Ștefan, atunci turcii ar fi avut serioase probleme, pierzând, poate, chiar și Constantinopolul cucerit nu demult.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org, www.istorie-pe-scurt.ro

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină