Cunoaste lumea

Noutăți

„AVRAM IANCU – Împotriva imperiului” este titlul primei docu-drame dedicate

  •  
  •  
  •  

În curând, în toate cinematografele din țară, se lansează noul film românesc „Avram Iancu – Împotriva imperiului”.

Producția are în distribuție – pentru rolurile Avram Iancu la tinerețe și Avram Iancu la maturitate – doi actori care au o asemănare naturală izbitoare: Horia Fedorca, respectiv Damian Victor Oancea.

„AVRAM IANCU – Împotriva imperiului” este titlul primei docu-drame dedicate „Crăișorului Munților – Eroul din Transilvania, eroul tuturor românilor”.

2024 este numit oficial „Anul Avram Iancu” – la împlinirea a două secole de la nașterea eroului transilvănean.

Premiera în cinematografe va avea loc în data de 26 ianuarie, dar prima vizionare oficială cu public, avanpremiera, va avea loc într-o zi cu totul specială, de Mica Unire (Unirea Principatelor Române), miercuri, 24 ianuarie.

Astfel, în data de 24 ianuarie, odată cu Gala oficială a filmului, ce va avea loc, în prezența actorilor și a echipei de producție, în municipiul Brad (din județul Hunedoara), „Avram Iancu” intră simultan (chiar de la aceeași oră) în toate cinematografele din România, în avanpremieră.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii