AUREL C. POPOVICI: Teorii fantastice despre democrație, materialism și „ideile înaintate”

Că chiar oameni mari au alunecat pe tărâmul teoriilor democratice e un fenomen ce se constată în toată Europa. De când e condusă mai ales de gazete.

Dacă până și toriștii din Westminster s-au molipsit de materialismul democratic! Era natural.

Căci ce putea atunci încălzi inimile și înflăcăra mințile mai mult decât teoriile frumoase despre «drepturile omului» «ce emană» (ca în filosofia cabalistică!) și reprezintă «suveranitatea poporului», despre infailibilitatea «rațiunii umane», despre omnipotența voinței omenești și frăția universală în cosmosul fără de sfârșit?… Despre «Statul-Asociației-Filantropică»?…

Dar oamenii mari rămân mari cu toate greșelile lor. Căci numai Dumnezeu e fără de greșeală. Ei toți vor figura în istoria neamului lor în toate vremurile viitoare dimpreună cu colaboratorii lor devotați.

Dar nu pentru că au fost, d. p., vestiți liberali sau conservatori vestiți, ci pentru că au fost mari patrioți. Dacă au fost. Iată o judecată a poporului fără sufragiu universal. Și e cea mai dreaptă judecată în chestie.

Iar în ziua de azi ce e mai seducător, mai ales pentru inteligențe copilărești, decât teorii ca cele despre „Statul – organism contractual» (Fouillé), «Statul corp omenesc» (Schaeffle), «solul naționalizat» (Henri George) etc. Tot atâtea frumuseți de teorii foarte sugestive, dar cu totul lipsite de temei în știință, în viața firii popoarelor.

Sunt în special teorii false cele cunoscute sub numele de teoria lui Ricardo, de plusvaloare, de progresivă concentrație capitalistă și progresivă sărăcie a celor săraci. Sunt teorii absolut false toate ideile și făgăduielile despre posibilitatea unui «stat colectivist», despre o «organizație socială a omenirii».

Tot teorii absolut false sunt toate aberațiile ce umblă să înlocuiască credințele religioase ale popoarelor cu concepțiile «filosofice» și ridicole ale câtorva naturaliști, rătăciți în filosofie, absolut agramați chiar în alte ramuri ale științelor naturale decât ale lor proprii, după cum vom dovedi.

Sunt absolut false și dezastruoase toate teoriile cari vor să șteargă morala de azi, și fundamentul ei bimilenar, căutând s-o înlocuiască c-o vorbărie de pur «utilitarism uman» și «solidarism» a domnilor «filosofi sociali», «sociologi», mă rog, care de la Auguste Comte și până astăzi tot caută pentru sociologie un subiect!…

Un subiect se caută pentru o știință care pretinde a dărâma, în mod «științific», fără a putea construi nimic. Nu vroi să zic prin aceasta firește că sociologia s-ar fi identificând cu socialismul și că nu ar fi produs și câteva lucrări pozitive.

Din contră. Susțin însă categoric că o mulțime de «savanți», mai ales francezi și italieni, compromit nu numai politica, ci și sociologia.

Și teorismul este azi așa de mare în unele state din Europa centrală, încât o critică serioasă nici chiar în sociologie nu prea e cu putință.

Toate aceste teorii politice sunt și pseudo-metafizice. Pentru că trec dincolo de lumea experiențelor omenești, în sfere transcendente, unde nu trăiesc nici oameni, nici popoare, ci numai o seamă de rațiuni «umane» în plină frenezie, în aiurare/ Pe de altă parte, teoriile acestea sunt mai toate geometrice. Firește.

Asemenea formule simpliste nu sunt aplicabile decât cel mult în domeniul abstracțiunilor matematice. Dar înainte de a merge mai departe, să mai distingem o dată bine despre ce e vorba. Admit că revoluția franceză a avut și oarecare influențe bune.

Admit că întocmai ca filosofia secolului XVIII, ca orice rău în lume, și rătăcirile marxiste au provocat obiecțiuni și discuții din cari rezultă și foloase. Dar chestia importantă în politică este: pentru cine? Pentru «știința ca știință»? Pentru secole viitoare? Se poate.

Dar nu asta ne importă în politică. În politică ele au produs și produc, de fapt, enorme dezorganizări naționale. Pot fi frumoase furtunile istorice, și necesare, dar vorba românului: „frumos să privești furtuna pe mare, dar cam de departe”.

Că «umanitatea» va profita pe urma acestor lupte? Nu știu și nu mă importă. Căci nici această întrebare nu se ține de politică. Și nici de știința serioasă nu se ține prevestirea viitorului…

Cu asemenea preziceri, fără un temei de probe riguros științifice, nu se ocupă, pe cât știu eu, decât cărturăresele, nu oamenii de știință…

Toate aceste teorii democratice sunt sofisme periculoase. Pentru că, ajunse pe mâna demagogilor, ele pervertesc și secătuiesc toată coesiunea sufletească a unui popor.

De aceea, cred că și conservatorii, și liberalii trebuie să-și păstreze, cu toată energia, pozițiunile respective, fără a se lăsa adimeniți de «ideile înaintate».

Pentru că, în cele mai multe țări, ei sunt singurii conducători firești ai poporului, oricât de puțini ar fi la număr, oricâte cusururi ar avea, singurii patrioți astăzi în fața descompunerii democratice. Și n-au numai să se ferească de democrație, ci trebuie mai ales s-o combată.

E datoria lor națională. Pentru cuvântul foarte puternic că nu pot cârmuitorii unei națiuni să privească, cu mâinile în brâu, cum o mână de iresponsabili slăbesc toate temeliile statului surpând toate credințele și toate moravurile poporului, toată ființa lui intelectuală și morală.

Nici o doctrină din lume nu scuză o asemenea indiferență. Căci pretutindeni în relațiile omenești, și mai ales în politică, totul e relativ, deci și libertățile.

Ele pot fi acordate numai pentru menținerea și dezvoltarea caracterului național al poporului – sau a caracterelor naționale din statul poliglot – , nu pentru desființarea lui, nu pentru înlocuirea lor.

Sursă: Aurel C. Popovici, „Naționalism sau democrație. O critică a civilizațiunii moderne”, 1910. Cartea a fost republicată la Editura SENS, în 2020

Titlul original al eseului: „Teorii fantastice”

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină