Aurel C. POPOVICI: Civilizație incultă – Istoria țării e și istoria neamului tău, a familiei tale!

Religiozitatea, în orice formă s-ar manifesta, e expresia unui sentiment metafizic, firesc în orice suflet de om întreg. E rezultatul unei gândiri omenești mai adânci asupra lumii și a vieții, gândire ce se impune de la sine fiecărui om cu mintea întreagă.

Patria, identică cu naționalitatea, e caracterul unui popor. Patriotismul e caracterul individual în acțiune. Mai ales în viața publică.

Omul fără dragoste de țară și de neam e individ fără caracter, un vagabond. A apăra patria însemnează a-i apăra caracterul ei național. Cel ce-i atacă caracterul și vrea să-l pervertească e sau inconștient sau criminal.

Caracterul puternic, întreg și armonic al unui om e întruparea firii morale a poporului din care face parte. Asemenea caractere sunt expresia cea mai vie a patriotismului.

Dragostea de limbă, de credințele și moravurile, de portul, de datinele poporului rezultă din sentimente religioase, morale și estetice, din adâncimile culturei. Ești național în acest sens, pentru că ți-e dragă țara și poporul așa cum sunt.

Pentru că simțirea ta adânc morală te-a legat cu toate corzile, cu toate fibrele inimei tale de ea și de el. Pentru că te-ai născut în patria aceasta și ți-ai petrecut copilăria într-însa.

Și amintirile copilăriei tale îți sunt neuitate, căci s-au săpat în simțământul tău estetic care te deosebește de animal.

Sunetul clopotului din satul tău, buciumul din vale, talanga vitelor ce se întorceau seara de la câmp, cocoșul acela de pe gard care-ți cânta de ziuă, conșcolarii și prietenii tăi cu care învățai carte și te scăldai în apa aceea, cu care te jucai iarna în zăpadă și vara la câmp, cu care cântai la biserică «Osana întru cei de sus lui Dumnezeu», iar la școală și la gârlă «Frunză verde de alună», «Cine trece Oltul mare?», «Trei culori cunosc pe lume» – toate aceste sunete răsună și astăzi în sufletul tău, toate aceste imagini sunt și astăzi vii în mintea ta și te înduioșează.

Vezi că vremea a trecut și trece, cu civilizația ei cu tot. Ele multe le-au schimbat. Numai inima ta e aceeași. Dacă în tine a fost și mai este inimă de român.

În limba țărei ți-ai trăit și îți trăiești durerile și bucuriile tale omenești. Tot cu cei de o credință și de un neam cu tine te simți mai bine decât cu străinii, oricât de civilizați și de culți ar fi.

Căci pe ai tăi îi cunoști de când te-ai născut. Cu însușirile lor bune, cu păcatele lor omenești. Ai împărtășit cu ei și împărtășești cu ei, aproape ca și cu rudele tale, cu părinții și frații tăi, și binele și răul acestei vieți.

Istoria țărei e și istoria neamului tău, a familiei tale. Mărirea ei sau căderea ei o simți și tu în fundul sufletului tău. În fața străinilor, te simți adânc rănit când careva din ei își bate cumva joc de țara ta, de poporul tău.

Te simți numaidecât și tu umilit, batjocorit în primul tău sentiment de om cult: în sentimentul tău de demnitate. Și atunci, sângele îți înroșește fața și buza ta tremură de mânie.

O reacțiune vulcanică străbate firea ta întreagă. Din fundul sufletului tău izbucnește glasul secular al neamului tău. Și apărând cinstea lui, aperi demnitatea ta de om cult, cu sentiment de datorie, personalitatea ta morală, naționalitatea ta.

Vei fi deci patriot cu atât mai mare cu cât sufletul tău e mai simțitor și mai curat. Cu cât sentimentul tău de onoare e mai puternic. Cu cât simți mai adânc frumusețea ideală a bărbăției.

Dacă tu însuți ești fire omenească întreagă, caracter ce sună a plin, om nu numai civilizat, dar cu adevărat cult.

Aurel C. Popovici, „Naționalism sau democrație. O critică a civilizațiunii moderne”, 1910. Cartea a fost republicată la Editura SENS, în 2020

Sursa: CERTITUDINEA

 

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină