Cunoaste lumea

Noutăți

Au fost descoperite celulele creierului resposabile de activarea senzației de foame. Cum doresc medicii să le folosească pentru a combate obezitatea

  •  
  •  
  •  

Oamenii de știință au descoperit celulele creierului carea ar putea fi „pornite” pentru a vă face să va simțiți sătui, eliminându-vă astfel senzația de foame. Deși există deja medicamente care combat obezitatea, această descoperire ar putea face lucrurile mai ușoare pentru persoanele care suferă de această boală. Obezitatea este o creșterea exagerata a greutății corporale, peste 25% față de greutatea normală, cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor.

Celulele se găsesc într-o parte a creierului care primește informații de la nivelul intestinului despre cantitatea de alimente care a fost consumată și se numesc neuroni pro-opiomelanocortini (POMC). Descoperirea lor ar putea fi folosit de medici pentru combaterea obezității, care este o problemă tot mai mare în întreaga lume – 22% dintre toți adulții la nivel global se așteaptă să devină obezi până în anul 2045.

Oamenii de știință declară că declanșarea celulelor nervoase ale POMC are un „impact semnificativ și rapid asupra comportamentului hrănitor” – ceea ce înseamnă că reduce dorința de a mânca. Conducătorul științific în cadrul studiului, profesorul Lora Heisler, a declarat: „Descoperirea noastră deschide ușa noilor medicamente care ar putea fi dezvoltate pentru a controla pofta de mâncare și pentru a îmbunătăți sănătatea. În această zonă crucială a creierului am găsit un mic grup de celule care controlează apetitul. Am folosit noi tehnici sofisticate care ne-au permis să modificăm aceste celule cu medicamente și, prin aceasta, am putut reduce consumul de alimente. Aceste medicamente au rolul de a impulsiona neuronii POMC în acțiune, care ne vor spune că am mâncat suficient”.

Deși pastilele utilizate în trecut pentru a reduce pofta de mâncare au funcționat la controlarea nivelului serotoninei, această substanță chimică importantă are și alte funcții în organism care au condus la efecte secundare nedorite. Persoanele supraponderale sau obeze tind să mănânce mai mult din diverse motive, fapt pentru care, acest medicament ar fi bine venit. Capacitatea de a micșora apetitul cuiva prin folosirea unui medicament  ar putea ajuta oamenii să piardă în greutate, să prevină obezitatea, reducând astfel riscul de diabet zaharat de tip 2, boli de inimă, accidente vascular cerebrale și cancer.

sursa: http://www.dailymail.co.uk/health/article-6091131/Scientists-discover-brain-cells-activated-banish-hunger-stop-people-overeating.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii