Cunoaste lumea

Noutăți

Au fost captate semnale radio misterioase, ce au parcurs miliarde de ani lumină. Provin de la o civilizație extraterestră? Sau e doar un fenomen natural?

  •  
  •  
  •  

După ce șase emisii puternice de unde radio, provenite din depărtările cosmice, au fost recepționate pe Terra, unii oameni de știință au ajuns să se întrebe: nu cumva „cineva” a încearcat să-și semnaleze existența? Șase semnale puternice radio au pornit de la o destinație misterioasă, aflată la trei miliarde de ani lumină de Planeta Albastră. Aceste emisii scurte și explozive au urmat după alte unsprezece semnale, la fel de puternice, provenite din aceeași direcție. Originea acestor semnale radio rămâne necunoscută, dar oamenii de știință cred că ar putea proveni de la o stea neutronică. Semnalele vin dinspre constelația Auriga, având fiecare o durată de doar câteva milisecunde.

Aceste semnale radio rapide sunt emisii ce survin rar și sunt greu de studiat. Se speculează că ar avea origini nenaturale, deci că ar fi efectele activității deliberate ale unor creaturi inteligente.

Cercetătorii spun că au detectat, recent, șase noi semnale provenite din misterioasa sursă, după cum urmează: cinci dintre „explozii” (semnale radio rapide, puternice, dar foarte scurte) au fost detectate cu ajutorul (radio)telescopului Green Bank (la 2 GHz) și unul în cadrul Observatorului Arecibo (la 1,4 GHz). În total au fost receptate 17 astfel de semnale radio, ultrarapide și explozive. Ultimele emisiuni de unde radio i-au pus pe gânduri pe cercetători.

Oare vom afla vreodată ce (sau cine) a stat la originea misterioaselor semnale, care au parcurs imensitatea spațiului, pentru a ajunge la noi?

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: www.dailymail.co.uk

Imagini: www.popsci.com, www.komando.com

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii