Cunoaste lumea

Noutăți

Așezare veche de 6.000 de ani, descoperită în Pietroasele, locul unde a fost găsit tezaurul „Cloșca cu puii de aur”

  •  
  •  
  •  

O aşezare veche de aproape şase milenii a fost descoperită de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău sub ruinele cetăţii dacice de la Gruiul Dării, aflată în localitatea Pietroasele, cunoscută pentru deosebitul tezaur descoperit aici, „Cloşca cu puii de aur”. Vechimea acestei aşezări neolitice a fost confirmată recent de un laborator de specialitate din Germania. „Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”, a declarat Sebastian Matei, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău.

Arheologii au scos la lumină mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor. „Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea”, a mai spus Sebastian Matei. În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, dar se hrăneau şi cu vânat. „În alimentaţie ponderea cea mai mare o avea carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, precum dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive”, a mai completat istoricul buzoian.

cetate gruiu darii pietroasele

gruiu

Cercetătorul Sebastian Matei din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Buzău consideră că satul neolitic descoperit la Gruiu Dării face parte din extremitatea sudică a culturii Cucuteni. „Acum am cercetat doar o treime din aşezare. Viitoarele campanii arheologice pot aduce noi dovezi arheologice despre una dintre cele mai avansate civilizaţii europene de acum 5-6 milenii, cultura Cucuteni”, a concluzionat arheologul.

Despre ruinele cetăţii de la Gruiul Dării, aflată pe drumul spre releul de la Pietroasa, legenda spune că, odată cu venirea frigului, comorile din zonă obişnuiesc să răsufle. La început de decembrie, după ce mustul se oprea din fiert şi roadele câmpului erau asezate cuminţi în hambare, bătrânii din Pietroasa obişnuiau să povestească ţâncilor la gura plitei sobei de pământ, despre comorile descoperite aici de-a lungul timpului.

Când eram copil bunicii îmi spuneau că au văzut mai ales în nopţile scurte şi geroase ale iernii, flăcări ţantoşe care încep să joace ici colo pe dealurile din Pietroasa chiar la Gruiu Dării. Sătenii bătrâni povesteau şi ei cam ce-au auzit de la părinţi şi bunici, cum că cei care dau de aur şi vor să se îmbogăţească rapid sunt blestemaţi în veci şi au parte de un destin tragic”, spune Muşa Alexandru, de 48 de ani, născut în satul Clondiru, din comuna Pietroasa.

Tezaurul de la Pietroasele (Closca cu puii de aur)

Tezaurul de la Pietroasele (Closca cu puii de aur)

Dealul Gruiu se află la mică distanţă de locul unde a fost descoperită Cloşca cu Puii de Aur, ceea ce ne arată că zona era intens populată. Arheologii spun că au descoperit la Gruiu Dării de Pietroasa obiecte valoroase din punct de vedere istoric si spiritual. „Sunt elemente aici şi din neolitic. Pentru epoca dacică târzie aici s-au descoperit numai complexe de tip moviliţă, de regulă cu ring de piatră şi uneori cu vetre, inventarul depus fiind deosebit de bogat şi variat. La Gruiul Dării, noi am identificat mai multe vetre şi materiale pentru întreţinerea focului pe care le-am încadrat într-un context spiritual. Complexele de locuire sunt mai puţine în regiunea respectivă dar mai jos pe platouri se afla alte terase care probabil au fost locuite încă din epoca pietrei”, a mai declarat Sebastian Matei, cercetător la Muzeul Judeţean din Buzău.

Conf. univ. dr. George V Grigore


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii