NASA este aproape de a finaliza construcția celui mai mare telescop spațial făcut de om. De 100 de ori mai puternic decât HUBBLE

Telescopul James Webb Space (JWST) a costat agenția americană peste 8,7 miliarde de dolari, fiind cel mai mare dispozitiv spațial construit vreodată de om. Este de 100 de ori mai puternic decât telescopul Hubble, iar cu ajutorul acestuia vom putea observa galaxiile aflate la peste 13 miliarde de ani lumină. Telescopul este realizat din 18 oglinzi hexagonale și va fi lansat în spațiu cel mai devreme în 2018.
Oglinda principala este de 3 ori mai mare decât restul, are un diametru de 6,5 metri, iar pentru a funcționa în condiții optime, temperatura din telescop trebuie menținută la valoarea de – 223 de grade Celsius, pentru a nu fi orbit de propriile sale emisii de infraroșu.
„James Webb Space Telescope este aproape complet. Cel mai mare telescop spațial din lume va fi lansat în 2018 „, se arată în comunicatul celor de la NASA.
Denumit inițial Telescopul Spațial din Generația Următoare, a fost redenumit după administratorul adjunct al NASA în 2002, James E. Webb.
Acesta va avea ca principal obiectiv studierea celor mai îndepărtate stele și galaxii din Univers, adică formele primare ale galaxiilor, cele care alcătuiau universul imediat după Big Bang. Cel mai probabil telescopul, care cântărește 6,2 tone, va fi lansat în spațiu cu ajutorul unei rachete Ariane 5 de la institutul spațial din Guiana Franceză.
După aproximativ șase luni de la lansare este așteptat să devină funcțional, pentru cel puțin 5 ani de zile. Pentru a evita ciocnirea și pentru ca radiațiile să nu îi afecteze calitatea, telescopul și instrumentele care îl compun trebuie să fie foarte reci. De aceea telescopul are un scut de protecție împotriva radiațiilor provenite de la Soare, Pământ și Lună. Pentru ca acest scut să funcționeze, telescopul trebuie pus undeva unde toate radiațiile vin din aceeași direcție, cel mai bun loc fiind Orbita L2.
sursa: businessinsider.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
NASA e cea mai mare minciuna din zilele noastre. Au fost acum 40ani pe luna cu tecnologia unui iphone 3gs si nici astazi nu au 1 fotografie reala a pamantului vazut din spatiu .
Da, da, si Pamantul e plat.
@carianopol Ai 1 singura dovada ca nu e plat? Care ? Legea fizicii are sens ? e.t.c..
Citeam undeva prin 2008 ca va fi lansat in 2016 si am zis atunci ca este prea greu de asteptat 8 ani.Sunt la curent cu stirile despre el.Acum s-au mai adunat inca doi ani de asteptari.Oricum daca totul va merge fara probleme ,va fi o bijuterie.Hubble a functionat mult timp la o capacitate minima datorita unei greseli de pozitionare.A fost corectata mai apoi geometria lentilelor si a „vazut ” mult mai bine,exactca un om cand isi pune ochelari .