Arhivele transcendente. Zecharia Sitchin și Nicolae Densușianu despre „războiul zeilor cu oamenii”

Posted on 30 iulie 2021 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri // 0 Comments

Schimbările genetice care l-au produs pe Homo sapiens s-au petrecut într-o perioadă foarte scurtă de timp, mai degrabă decât în sute de mii și chiar milioane de ani.

Acest „salt” în evoluția umană ni-l explică un pasaj din Cartea Genezei, care spune: „Elohim a spus: Să facem un om după chipul și asemănarea noastră”, rezultatul fiind apariția unei specii „noi” prin această intervenție genetică din partea unor Ființe Avansate, ființa creată fiind numită de noi Homo sapiens.

După ultimul diluviu, la peste 100.000 de ani după apariția genetică a lui Homo sapiens, apare un alt salt „anormal” în evolutia genetică a omului Homo sapiens.

Evoluția în salturi, a omenirii

În perioada postdiluviană interacțiunea Ființei Avansate (Zeii) cu oamenii a continuat, povestirile biblice ca și mitologia popoarelor lumii indică prezența lor prin acele întruchipări pe care oamenii le-au dat acestora, și anume: Uriașii, Giganții, care după aceste mitologii s-ar fi născut prin acest amestec genetic între Fii Cerului și oameni.

Aceste Ființe Avansate i-au avertizat pe oameni asupra unui eveniment catastrofal ce urma să se producă, invitându-i să-și facă o arcă, o corabie, ca să supraviețuiască catastrofei. D.S.Allen și J.B.Delair, în cartea „Cataclysm”, plasează data unei catastrofe globale pe la 11.500 î.e.n. Coabitarea între colonizatorii numiți de oameni „divini” și oameni a avut loc atât înainte, cât și după cataclism.

Izgonirea din Eden a fost un moment crucial în viața omului, când acesta a pierdut accesul la cunoașterea și tehnologia zeilor, ar fi pierdut accesul la ceea ce metaforic este numit Pomul Cunoașterii.

După cum am mai spus, civilizația umană a cunoscut în timpul Primordial o evoluție în salturi, cu un progres neașteptat într-un timp, urmat de un lung regres, aproximativ între anul 27.000 î.e.n., până pe la 11.000 î.e.n., când neașteptat omul a reapărut plin de vigoare și cu o cultură de nivel incredibil de ridicat, de parcă un antrenor nevăzut, urmărind jocul șovăitor al omenirii, ar fi înlocuit echipa obosită și uzată cu una proaspătă și mult mai bine antrenată; o mână misterioasă îl scoate, din nou, pe om din declinul său și îl ridică la un nivel de civilizație greu imaginabil, cu un punct de plecare, după tradițiile Orientale, din Orientul Apropiat, Shumer (Sumer), ceea ce înseamnă „Țara care veghează”, Sumer fiind locul unde s-au stabilit inițial „Verghetorii Cerului”.

Cândva oamenii creați de NTR = Zei în egipteană, au încercat să construiască și ei un turn de lansare, un „șem” = vehicul ceresc, în orașul Babilon (Babili) care însemna „Poarta Zeilor”, însă „Veghetorii Cerului” (NTR) le-au dărâmat turnul și le-au amestecat codurile de comunicare, limbile: a doua mare cădere, izgonire a omului din Eden, pierderea Cheii codurilor de comunicare.

Timpul Primordial, în tăblițele sumeriene traduse de eruditul Zecharia Sitchin

Plăcuțele sumeriene narând despre începuturi spuneau astfel: cu 432.000 ani înainte de Potop, Din-Girii (cei drepți din navele rachete) au venit pe Pământ de pe propria lor planetă.

Sumerienii o considerau a 12-a membră a Sistemului Solar: Soare în centru, Luna, cele nouă planete cunoscute și o planetă mai mare a cărei revoluție durează un Sar, egal cu 3.600 ani tereștri.

Orbita acesteia, spun sumerienii, duce planeta la o „stație” aflată departe în cer, după care o readuce în vecinătatea Pământului, trecând printre Marte și Jupiter. Datorită acestei poziții planeta și-a obținut numele Nibiru = Răscrucea și simbolul crucea.

Liderul astronauților sosiți pe Pământ de pe Nibir se numea Enki, cel care a întemeiat orașul Eridu, care a fost prima stație terestră, orașul Sippar, adică orașul „Pasăre”, fiind locul de aterizare a navelor cu Anunnaki – Zei care au rămas pe Pământ, Igigii fiind astronauții care rămâneau permanent pe orbita circumterestră.

Plăcuțele istorisesc în continuare despre războiul zeilor sosiți în Sumer, între ei, și a războaielor acestora cu oamenii pe Pământ. Războaiele zeilor din Sumer între ei, sunt aidoma cu legendele care narează războaiele dintre Titani și Zeii conduși de Zeus.

Dacă am traduce, Titan înseamnă Ti-Ta-An, ar însemna literalmente „Cei care în cer trăiesc”, exact definiția Igigilor, cei care luptă cu adversarii lor Anunnakii – cei care sunt pe Pământ.

La fel se întâmplă în legendele care evocă Titanomahia, lupta între Titani, odraslele cuplului primordial, Uranus-Geea (Gaia) și Zeii tineri, rebeli, conduși de Zeus, o altă generație, și cu o obârșie diferită de cea a Titanilor.

Zeus se va lupta cu nordicul Typhon, unul dintre giganții născuți de Geea din legătura ei cu Tartaros, Gigant care avea să-l răzbune pe Kronos (Saturn), fratele său după mamă, care este detronat brutal de Zeus.

Titanul Typhon este descris în mitologia greacă precum un monstru, așa cum apar toate divinitățile traco-geto-dace, ca și eroii acestor popoare carpato-balcanice în scenariile mitice grecești.

A fost un război cumplit, dus cu arme de distrugere apocaliptice de către ambii combatanți, Pământul suferind din nou cumplite cataclisme, întreg Pământul și Cerul și marea clocotind. Se pare că Zeii veniți din sud (Zeus cu armata lui) au încălcat hotarul Brazda lui Novac, sau Brazda Uriașului, rezultatul fiind înfrângerea invadatorilor din sud, cu luarea de prizonier a lui Zeus.

Acesta va reuși să scape, și cu ajutorul tratamentelor aplicate de Hermes să se vindece, să reia războiul și să-l învingă pe Typhon, aruncându-l într-o peșteră, în care l-a și zidit (eu cred că este peștera de la Limanu, din Dobrogea).

Despre acest război oferă detalii N. Densușianu în cartea sa „Dacia preistorică”, precum și cercetătorul Zecharia Sitchin, specialist în paleoastronautică, în cartea sa „Războiul zeilor cu oamenii”, în care acesta spune că luptele dintre cei doi s-au dat și deasupra muntelui Haemus din Turcia, muntele conservând amintirea acelui cumplit eveniment petrecut la hotarele Dunării, memoria arhaică a daco-românilor salvând de la uitare acel conflict apocaliptic care a generat vărsări de sânge terifiante, încât un întreg masiv muntos se cheamă Helmus, adică vărsarea Sângelui.

Tradițiile și legendele Plaiului Cloșani au mai conservat câte ceva despre acele vremuri petrecute în vremea „Uriașilor”, după cum povestesc acele legende…

Constanin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020 (Fragment)