Arhivele transcendente. „Porumbelul”, „Vârful Dorului”, „Masa Ciobanului” și „Crucea Ciobanului”

„Porumbelul” din munții Bucegi este un nume dat de majoritatea montaniarzilor megalitului care închipuie silueta unei păsări uriașe.

Este o formă de porumbel, însă această pasăre uriașă trebuie să aibă o altă noimă în plan celest, să-i corespundă o anumită „funcționalitate” să spunem, cosmotehnică, și care să instituie pe pământ o anumită intenție, o formă vizibilă a unui mesaj ce trebuie decodificat.

Legendele Graalului vorbesc de o piatră miraculoasă căzută din cer, care primea puteri din tăriile cerului prin intermediul unui porumbel. Acesta devine astfel mesagerul Creatorului, manifestându-și prezența în acel spațiu al revelațiilor divine.

Într-o asemenea valorizare și înțelegere putem prelua și observația doamnei Cristina Pănculescu, că Porumbelul „E simbol al idealului de perfecțiune pe care trebuie să-l atingă cel ce aspiră să fie primit în Împărăția Cerurilor” (op. cit. pg. 164), ca o descifrare cristică a simbolului.

Ca simbol tainic al relației Pământului cu Cerul, Porumbelul rămâne, din perspectiva hermeneutică, un ultim străjer al drumului spre Axis Mundi, spre Arborele Vieții, spre sfântul Altar, care este simbolul monument de la Omul – Întreitul stâlp al Cerului (după numele dat de doamna Cristina Pănculescu).

Vârful Dorului. O altă cale sacră pentru cei care vor să primească botezul muntelui pleacă de la satul Podul lui Neag, dinspre Posada Prahovei, trece pe aproape de străjerul sudic al Colților lui Barbeș, care-ți ingăduie să intri în platoul Bucegilor, și de la muntele Furnica înainte să mergi spre locul sfânt de la Columna Omului.

Ascensiunea muntelui templu, de aici, se termină cu popasul făcut în vârful piramidei muntelui, Vârful Dorului. Sub umerii de piatră ai Căruntului înțelept, în timp, asemenea Sfinxului, se află un dolmen măreț care amintește de tragedia unui nelumit păcurar (fecior încă).

Negreșit că treapta de inițiere pe care a trebuit să o parcurgă păcurarul în timp a fost îmbrăcată intr-o poveste de dragoste, dar locul ales de păcurar a fost piramida străjuită de Colții lui Barbeș, Vârful cu dor, piramidă consacrată divinităților pământului pelasg: Cerul (întruchipat apoi de Uranus și Saturn) și Pământul (întruchipat de Marea Zeiță Mamă a Pământului: Cybele, Bendis, Gaia (Geea), Demeter, Dochia.

„Mândrul ciobănel” a trebuit să înfrunte loviturile naturii de toamna până în primăvară, când vor urca din nou oile cu păcurarii la munte. Singura sa pavăză ar fi un scut de piatră, o mare masă de piatră, sprijinită tot pe stâlpi de piatră (un uriaș dolmen), sub ocrotirea căreia tânărul inițiat încearcă să treacă proba „dorului” său.

Variantele obârșiei pretextelor acceptării opțiunii sale sunt diferite, mai ales cele cu o intrigă și o motivare erotică ce s-au impus în timp.

Masa Ciobanului este, într-o geografie sacră, adică într-un timp și spațiu mitic, un altar din timpuri pelasgo-hyperboreice, unde se împlineau rituri de inițiere, specifice Marilor mistere pelasge și hyperboreene.

La finalul timpului de recluziune, impus neofitului, sus în muntele sacru, la masa altarului muntelui, mândra ciobăniță își va găsi mândrul ei „cruce de voinic”, ca oseminte prohodite doar de Mama natură, Ursitoarea care i-a tors firul în caierul de piatră al Muntelui Sacru: Vârful Dorului. Iar alături este altarul de piatră: Masa Ciobanului, martor al cununiei sale cu Mireasa Lumii.

Despre asemenea mese de altar va aminti Cezar Bolliac într-un jurnal de călătorie  publicat în „Trompeta Carpaților” din anul 1870, în care spune că a întâlnit vreo trei asemenea altare, mese, pe drumul de la Vârful Dorului la Peștera Ialomicioara și la muntele Lespezi (Lespezei, cum spun localnicii).

Întrebarea care se pune este ce căuta acolo o grămadă de pietre cioplite, cine să le fi cărat acolo și, cu ce scop?

Așa cum ne apar azi, ele sunt urme dintr-o veche incintă sacră megalitică, un loc ce a fost construit acolo cu o funcție cultică precisă și unde, cum arătam, în toate aceste temple și altare megalitice există un oracol, așa cum vom găsi și în templele întemeiate de pelasgi și hyperborei în timpurile Eladei antehomerice (Eleusis, Delphi, Samotrhrake etc).

Ca și în alte locuri din muntele sfânt hyperboreic Bucegi, și acest locaș de la Vârful Dorului și Masa Ciobanului a fost un loc puternic animat și cu o mare încărcătură energetică, încă vie în osatura muntelui (vezi cutremurele numai din zona Sinaia-Bușteni-Azuga din vara anului 1993). Până acum, aceste cutremure nu au primit o explicație convingătoare științific. Rămâne doar certitudinea că Muntele a vorbit!

Crucea Ciobanului. A fost pe drumul care duce la fosta cabană de la Vârful Dorului, care a ars. Ceva (un utilaj), ori cineva a spart-o, rămânând părțile distruse din ea, la pământ, pe jos.

Doi inimoși frați Sârbu, care au fost ani buni cabanieri în platoul Bucegilor, au cărat bucăți din cruce, aruncate la pământ și, în rucsaci, le-au cărat la călugării de la Mânăstirea Sinaia, crezând că vor fi ocrotite.

După ani de zile nimeni nu mai știa nimic despre acele „cioburi” cărate cu cârca de pe munte, la mânăstire. Desigur că s-a găsit o sutană inimoasă care să zică: „Ce caută pietrele astea aicea? Nu-s destule pietre în jurul nostru, mai aducem  și pietre fărâmate?”…

Crucea, așadar, nu mai există. Pentru totdeauna! Era și ea un semn care să amintească de moartea unui tânăr cioban, care s-a legat cu puternic jurământ să împlinească o opțiune a vieții sale.

Crucea rămăsese, în timp, chezășie a unei încercări de a te birui pe tine însuți (desigur că, în timp, crucea a tot fost întărită și refăcută, nu însă, ca acuma, dărâmată).

Informația mi-a fost dată de inginerul Dan Anghelescu, care a venit cam prin 1960 ca tânăr inginer mecanic la Sinaia; dumnealui îi pare rău că, atunci când a văzut crucea, nu avea un aparat de fotografiat și nici curiozitatea să vadă dacă este scris ceva pe cruce.

Deșteptarea fiecăruia dintre noi, care am început ucenicia muntelui, a venit mai târziu. Chiar domnul inginer avea să scrie, la aproape 80 de ani, o admirabilă carte-album, împreună cu fotograful George Avanu: „De la Kogainon la Sahasrara” (editura Age Art, 2008).

 Constanin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020

Sursa: CERTITUDINEA nr.102

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină