Arhivele transcendente. Jidovii și Blajinii din mitologia daco-română

Tradițiile spirituale ale omenirii vorbesc de un tărâm sfânt privit ca centrul spiritual suprem al lumii, pe care sumerienii îl numesc Thula, hindușii Pasradesha, budiștii Shambala, chinezii Xi Pien, literatura ezoterică îl cunoaște sub numele de Agartha, ori Tărâmul Zeilor, tradiția dacilor îl consideră a fi Insula Albă ori Leuce, sau Ostrovele Albe (Ostroavele Preafericiților), un Axis Mundi, ori Buricul Pământului în spiritualitatea hyperboreană, acolo unde se află și tăinuita Mânăstirea Albă.

Teozoful René Guenon arată că această tradiție primordială a apărut în mai multe centre ale Cunoașterii Primordiale, marile tradiții arhaice ale omenirii au avut fiecare o Thula a lor, precum și pelasgo-hyperboreenii și urmașii lor traco-geto-dacii au avut o Thula a lor, cum ar fi, în afară de Insula Albă și Ostroavelor Albe, Tripla Coloană a Cerului de la Vârful Omul din Bucegi, sau acea mirifică Thula de la piramida Vârfului Toaca din Ceahlău.

Faptul că acei Zei, Ființe Avansate, aveau 4-5 metri lungime este un adevăr de care povestesc multele noastre legende din spațiul daco-românesc.

Acești Uriași sunt numiți în mitologia daco-română Jidovi sau Uriași, iar toponimia daco-română este împânzită în tot spațiul românesc de toponime care amintesc de existența Jidovilor și Uriașilor în spațiul carpato-danubian.

În cartea sa, apărută în anul 1888, „Doctrina secretă”, teozoful Helena Blavatsky susținea că numeroase rase umane s-au succedat pe Terra înaintea celei pe care o cunoaștem și căreia îi aparținem.

Savanții contemporani Michael Cremo și Michael Thompson, în lucrarea „Forbidden Arheology”, ne spun că textele sanscrite vedice „Purana-e” afirmă că au existat cicluri de civilizație pe pământ încă de acum miloane de ani.

Marvin White: „Următoarea proiecție în planul fizic al Tărâmului Divin al Shambalei va fi în România”

Tradițiile orientale, vedică și tibetană, ca și tradițiile grecești, ca și tradiția Maya, afirmă că omenirea parcurge în mod ciclic anumite vârste ale evoluției și decăderii ei.

Planeta Pământ și întregul sistem solar traversează în mod ciclic zone ale spațiului cosmic ce au frecvențe de vibrație energetică diferite. Titirezul acesta, Pământul, se rostogolește și zboară ciclic prin asemenea vecinătăți ale Universului.În ordinea descreșterii nivelului energetic și de conștiință, tradițiile populare, vorbind de timpul Primordial, au stabilit patru vârste ale ciclicității cos

mice: Vârsta de Aur, Vârsta de Argint, Vârsta de Bronz și Vârsta de Fier (Kali Yuga). Durata unui ciclu complet al celor patru vârste ar fi de circa 26.000 de ani.

Universul însuși are un model ciclic, o perioadă în care realizează o mișcare de expansiune (emanație, forța centrifugă) și respectiv o mișcare de contracție (resorbție, forța centripetă).

Acest model ciclic al mișcării Universului a fost intuit și de cel mai mare poet al „Departelui”, din literatura romantică universală, poetul nepereche al gândirii românești, Mihai Eminescu, în capodopera „Scrisoarea I”.

Tradițiile orientale vorbesc de un tărâm al Înțelepților, Shambala (Izvorul Fericirii Divine), acești înțelepți fiind conducătorii celești care au venit pe Pământ.

Shambala poate fi vizibilă în planul fizic în perioadele (vârstele) ciclice marcate de un înalt tnivel spiritual, în timp ce în vremea vârstelor dominate de întunericul ignoranței, ea este accesibilă doar într-un plan eteric, paralel, situat la o frecvență de manifestare superioară realității fizice.

Scriitorul Marvin White afirmă: „Shambala a devenit invizibilă odată cu începutul epocii Kali Yuga, acum circa 6.000 de ani, dar în conformitate cu anumite profeții din epoca modernă, în viitorul apropiat, următoarea proiecție în planul fizic al Tărâmului Divin al Shambalei va fi în România.”

Blajinii sau Moșii Albi Primordiali

După cum am arătat, tradițiile spirituale ale umanității vorbesc despre un asemenea tărâm sfânt privit ca Centrul spiritual suprem al lumii, hindușii numindu-l Paradesha, budiștii Shambala, chinezii Xi Pien, iar literatura ezoterică îl cunoaște sub numele de Agartha, Tărâmul Zeilor, e consemnat în tradidiția daco-română ca Insula Albă (Leuce), sau Ostroavele Albe, sau Ostrovul Preafericiților.

După mitologia daco-română, la marginile lumii, în Lumea Albă, considerată a fi lumea pământeană, se aflau Ostroavele Albe, sau Ostrovul Alb, unde trăiau Blajinii, sau Oamenii Albi, sau Moșii Albi Primordiali.

Aceste Ostroave binecuvântate s-au ridicat din apa Sâmbetei în condițiile cosmogonice ale ridicării Pământului din apele primordiale. În concepția mitică a daco-românilor Ostroavele simbolizează pământuri neîntinate, ieșite în stare pură din Apa Sâmbetei, care la rândul ei este o apă sacră, care izvorăște dintre rădăcinile Bradului Cosmic (Pomul Vieții) și înconjoară Pământul de 7 sau 9 ori și se varsă în iad.

La izvoarele ei este pură, dar pe măsură ce înconjoară pământul, gradul ei de puritate scade, iar când ajunge în iad (lumea subpământeană), clocotește în flăcări.

Ostroavele Albe aparțin Uricilor Albi, Blajinilor, care vor să ajute și să scape umbrele rătăcitoare de chinurile neliniștilor și suferințelor din Ostroavele Negre (lumea subpământeană) Iar Blajinii, Moșii Albi, Uricii Albi sunt enigmatice reprezentări mitice ale Moșilor Primordiali, aceștia fiind cei dintâi oameni de pe Pământ.

După eresurile daco-românilor, Blajinii din Ostroavele Albe nu sunt un popor dispărut, ei se roagă pentru lume, iar în ziua în care cade Paștele Blajinilor se crede că atunci se deschide Pământul și ei, Blajinii, Uricii Albi, privesc asupra lui.

După aceleași eresuri, Blajinii au fost primii locuitori ai Pământului, înainte de venirea Uriașilor. Ei erau oameni mici (Urici), dar aveau capete mari și mâini lungi.

Întrucât au luat parte la facerea lumii, ei susținând stâlpii de sprijin ai Pământului, Blajinii din Ostroavele Albe duc o viață cuvioasă și lipsită de griji, întemeiată pe virtute și pe incapacitatea de a face rău.

De aceea li se mai spune că trăiesc în Ostroavele Preafericiților, unde se află și miraculoasa Mânăstire Albă cu nouă altare, Insula Albă, numită în epoca prehomerică, Insula lui Ahile.

Strămoșii noștri daco-români cunoșteau bine modelul ciclic al mișcării Universului, cu inversiunea ciclică a polilor magnetici, întrucât legendele noastre cosmogonice, vorbind despre Ostroavele Albe și Blajini și Uricii Albi, ne spun că aceștia au fost oamenii Primordiali și că Dumnezeu a întors Pământul.

Uimitorul adevăr al „Unului” și al multiplului de Unu în Univers

Încercările unor astrofizicieni, specialiști în paleoastrofizică, care stau în avangardă, de a desluși căile de comunicare între noi și „megieșii” noștri galactici sunt deviate imediat, de o conspirație ocultă, spre canoanele gândirii academice, oficializate.

Spre lauda și cinstirea acestor paleoastrofizicieni, aceștia încearcă să pună în evidență anumite structuri stelare gigantice, despre care aceștia constată că cel mai probabil au o natură artificială.

Au fost remarcate legături extrem de stranii între mai multe galaxii, ca un fel de poduri intergalactice. Savantul rus A.Vorobev declara: „Studiind cum interacționează galaxiile VV-33 și VV-34, rămânem uimiți de dispunerea inteligentă în spațiu a cordoanelor de legătură.”

Aceste cordoane se întind pe o uriașă distanță de 300.000 ani lumină! Încercând să descifreze Semnele Primordialului, omenirea începe să-și deschidă propriile ferestre spre acel departe încă insurmontabil, dar atât de neliniștitor de aproape de noi, care știm fără dubii acum, că Primordialul este relația inextricabilă dintre Parte și Întreg, după cum ne învață textele budiste, că Unul este în toate și toate sunt în Unul, uimitorul adevăr al Unului și al multiplului de Unu în Univers.

Inchizitoriala conspirație a tăcerii asupra reliefului Primordialului începe să cadă în desuetitudine și, cu toată puterea malefică a „iluminaților” ei, omenirea, cunoscând de acum tradițiile necalchiate ale lumii despre cunoașterea Primordială, deja își pune tulburătoarea întrebare: dacă anunakii și nefilimii, din tradițiile Orientului, au fost zeii care „au făcut” omul de pe Pământ, oare numai evoluția vieții de pe „A douăsprezecea Planetă” i-a creat pe aceștia?

Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020 (Fragment)

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină