Arhivele transcendente. Buricul Pământului și pentagrama Babele

Lingamul (Buricul Pământului)

În imediata apropiere a Sfinxului se află plasată „o babă”, o stâncă izolată înălțată vertical, ce prezintă un pronunțat aspect falic ce poartă numele de lingam, cuvânt ce înseamnă semn.

Lingamul în mitologia indică este în ansamblul său simbolul lui Shiva, în calitatea sa de principiu care procreează.

Numeroși adoratori ai lui Shiva nu văd în lingam altceva decât arhetipul organului generator; alții însă îl consideră un semn, o icoană a creării și a distrugerii ritmice a Universului care se manifestă în forme și se reintegrează în mod periodic în unitatea primordială, preformală, cu scopul de a regenera.

În acest sens lingamul este și un simbol central, un simbol axial reprezentând Axul lumii, Osia lumii, un Buric al lumii (un omphalos).

Uriașul lingam așezat în imediata apropiere a Sfinxului, ca principiu feminin (întruchipând Marea Zeiță Mamă) este semnul care amintește prezența principului masculin Omul, Adam, Omul Primordial, din aceeași structură tripartită a Coloanei Cerului (Axis mundi).

Este semnul care amintește de Manifestarea Primordială – hierogomia Cer (Uranus) – Gaia (Pământ).

Lingamul este semnul pragului de unde te îndrepți spre Axul lumii, Întreita Columnă a cerului de pe vârful Omul.

Cele cinci paleoglife cu aspect de ciuperci uriașe: pentagrama Babele

Drumul spre centru care urcă de la Peștera lui Zamolxis spre platoul Babele are în capătul său un Străjer de piatră, o înfățișare fantastic, cu două fețe, a doua față indicând direcția spre Buricul Pământului, sau Omphalos.

Străjerul fabulos, cu două fețe, este flancat de „două Babe”, iar a doua față a lui indică, în direcția privirii lui, un grup compus de alte trei babe, adică cinci (penta) paleoglife cu aspect de ciuperci uriașe, pe care Romulus Vulcănescu, în „Coloana Cerului”, le identifică ca reprezentări arhaice ale Coloanei Cerului, sau Coloane megalitice ale Cerului.

Ele alcătuiesc o pentagramă, una din tiparele, formele ideale ale geometriei pitagoreice, care se întemeiază pe numărul cinci ce exprimă împreunarea lucrurilor inegale.

Cele cinci brațe ale pentagramei aduc laolaltă, în mod fecund, numărul trei, adică principiul masculin, și numărul doi, ce corespunde principiului feminin.

Fiind una din Cheile Științei celei Mari (știința ezoterică) ea deschide calea către taine. Anticii considerau pentagrama simbol al ideii de perfecțiune, simbolul de căpetenie al pitagoreicilor. Pentagrama exprimă o forță izvorâtă din sinteza unor forțe complementare.

Așezarea acestor cinci coloane megalitice ale Cerului în centrul platoului pregătesc trecerea novicelui în ascensiunea sa finală spre altarul de la Întreita Columnă a Cerului.

Sunt și ele semn și imagini din marea frescă dăltuită în piatra în care a fost încifrată povestea de început a Zămislirii Omului și a manifestării sale ca putere creatoare.

Un templu uriaș din care au mai rămas, după sute de mii de ani, acești martori ruiniformi care ne invită să găsim codul prin care să putem citi acea Magna Epica (Marea Poveste) creată de o civilizație comună acum zeci de milenii. cu reprezentări cosmocentrice și mituri și legende, atât de apropiate, parcă, într-un Continent Comun, o Pangeea.

Reprezentări atât de apropiate în Europa, Asia, Africa, cele două Americi, Oceania. (Ca un gând plin de speranță nu va fi surpriza noastră, ci marea noastră bucurie și șansă, să redescoperim comorile Antarctidei, descătușând-o din platoșa ei de gheață).

O legendă și un toponim amintesc de aceste altare preistorice, locuri de consacrare a Zeilor Primordiali, și anume Babele, în toponimia noastră, și legenda Cetatea Babei.

Regina României, Carmen Silva (pseudonim literar pentru soția regelui Carol I al României), cu un rafinat simț artistic și talent a adunat de la localnici legendele Bucegilor, pe care le-a repovestit cu mult talent în „Poveștile Peleșului”.

Într-una din ele este și povestea „Cetatea Babei”, care narează despre o Cetate ridicată în creștetul munților, greu de ajuns la ea, unde stăpânea o vrăjitoare care-i punea la grele corvezi pe supușii ei piticii, care trebuiau să scoată din măruntaiele muntelui cât mai mult aur.

Împreună cu fata ei (Alba), vrăjitoarea, numită Baba Coaja, torceau acest aur pentru diademele viitoarelor neveste. Numai că Baba Coaja strecura în firele toarse și un descântec care să nu le aducă mireselor fericire, ci nefericire și nenorociri.

Dincolo de poveste este de reținut că, în acest spațiu sfânt al Platoului, memoria arhaică a reținut existența unei „cetăți”.

Mai există și o îngrămădire de stânci ruiniforme, „La Cetate”, spre sudul Platoului, în zona Vârfului Dorului, toponim care, ca și în toate cazurile la români identifică și numesc un loc întărit, o fortificație, Cetate sau o Grădiște.

Așadar și legenda, și toponimul pomenesc de existența unei cetăți pe platoul Bucegilor. Dar mai cred că asemenea Cetăți preistorice ale Uriașilor (Jidovilor) să fi fost și în locul numit „La cerdac”, ca și pe Piciorul muntelui Doamnele (în zona unde inforadiesteziștii au identificat o „Gură de Rai”, cu un câmp energetic benefic), ca și pe muntele Blana, ca și în mirifica Poiană a Guțanului (în vest-nord-vestul Bucegilor) din muntele Guțanul.

Constanin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020 (Fragment)

Sursa: CERTITUDINEA nr.100

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină