Arhetipul Marii Mame, matricea vieții!

În filmul „The Man in the Gray Flannel Suit” (Omul în sacou gri), Gregory Peck zice, la un moment dat:  „Am omorât în război 15 oameni cărora le-am văzut privirea și nu pot s-o uit”,

Aceeași problema am întâlnit-o și în alte filme pe tema războiului din Vietnam! Chiar un ofițer veteran îi zicea, într-un alt film, soldatului tânăr, în timp ce-l instruia, să nu se uite în ochii celui pe care-l ucide, căci nu va mai scăpa până la moarte de privirea victimei.

Nu este o tehnică a dramatizării în filme, ci chiar secretul pentru a scăpa cu sufletul nevătămat din război! Există nenumărate mărturii în acest sens.

În evoluția armelor, scopul principal este acela de a nimici adversarul de la o distanță cât mai mare. Așa s-a ajuns la nimicirea în masă, fără o șansă minimă a autoapararii.

Înainte existau legi internaționale care reglementau războiul, a existat chiar și o etică nescrisă, care era mult superioară legilor internaționale de astăzi.

Cu de câteva mii de ani în urmă era imoral să omori de la distanță, să nu dai posibilitatea autoapărării, într-o lupta cinstită! Rămășițele acestei etici le mai vedem în filmele western, unde se consideră lașitate să împuști un om din spate.

O dată cu evoluția armelor, a tehnologiei înalte, poți omorî de la mii de kilometri, sau din avioane, de unde nu vezi nici măcar victimele!

În Polonia a fost un mare protest pro-avort, pentru că o femeie a murit din cauză că legea nu permitea avortul iar pruncul punea în pericol viața mamei!

Dintr-un unghi practic, nu s-ar fi ajuns aici, dacă legea permitea avortul! Dar putem reduce totul într-o direcție practică? Progresismul liberal, motivând cu rațiunea, cu inteligența, cu a fi civilizat și nu înapoiat, zice că da. Mai ales individualismul, care zice: eu decid!

Eu pun următoarea întrebare: ce ușurează această decizie, această practică? Faptul că nu vezi privirea victimei? Războiul postmodern împotriva vieții are o caracteristică generală: aceea că nu vezi victima, ceea ce e valabil și în cazul avortului! Ca să nu te acuze ulterior propria conștiință!

Când totul e dus într-o direcție liberală, practică, se produce o dispută contradictorie cu morală creștină! Totuși, ce este comun în aceste două poziții opuse? Faptul că sunt niște „simple” reglementării? Și că putem favoriza una din ele?

Avem ceva dincolo de cele două poziții? Sigur că avem: esența arhetipală a problemei! Conștiința noastră este dependentă de lumea arhetipurilor din inconștientul colectiv al omului. Conștiința nu poate decide separat de inconștient, căci se creează o breșă între acestea, producând o tensiune distructivă.

În spatele problemei avortului se află arhetipul Marii Mame, matricea vieții, a renașterii, a reînnoirii, a continuității vieții. Este un arhetip dintre cele mai importante, cu o influență generală extrem de importantă asupra vieții omului.

Problema are două aspecte principale: cea dătătoare de viață și cea devoratoare. Toate arhetipurile au acest aspect dublu, dar în cazul Marii Mame, aspectul negativ este unul dintre cele mai mari pericole.

Ideea practică de a omorî fătul, pe fondul arhetipalității mamei, a uterului, are un aspect mult mai general, care include toată viața, incluzând, evident, fondul acesteia, inconștientul, care depășește mult segmentul practic al societății secularizate!

Fondul arhetipal al problemei ne duce la o problema mult mai generală, dar esențială, a culturii Vestului, aceea că avem o cultură unidimensională, unilateral dezvoltată, bazată exclusiv pe constiință, pe rațiunea care a încetat comunicarea cu inconștientul colectiv, crezându-se independentă de el.

Este un mare orgoliu al rațiunii, care în realitate este dependentă de inconștientul colectiv, chiar în sens vital, în sensul renașterii, alreînnoirii vieții omului pe pământ, incluzând cultura și societatea. Numai că aceasta a ales împotrivirea sinucigașă față de inconștient, resursa vieții și reînnoirii!

Avortul este însă doar o parte din seria de consecințe ale împotrivirii conștiinței colective a omenirii față de inconștientul său colectiv. Căci, încă o dată, acesta simbolizează arhetipul și imaginea Marii Mame, locul renașterii, al regenerării vieții!

Suntem, de fapt, împotriva vieții iar cea mai bună dovadă o constituie avortul și războaiele! Aspectul comun dintre ele nu este arbitrar, ci total fondat , căci relevă o metodă generală de a ucide fără să ofere și șansa autoapărării, autoapărarea fiind lupta pentru viață.

În final totuși trebuie ajung la o concluzie referitoare la cele două tabere, adică cei care refuză avortul și cei care sunt pentru. E clar că morala creștină este pro viață.

Dar nu trebuie să uităm că chiar morala creștină, dacă este ruptă de resursele sale vitale, inconștiente, printr-o conștiință unilateral rațională, devine formală și moartă. Un Făt Frumos nu poate să fie doar formal, ci plin de viața datorată Marii Mame.

Problema depășește mult simpla chestiune a avortului! Dacă omenirea nu-și regăsește resursele în inconștientul colectiv, prin ridicarea problemei la nivelul conștiinței, dacă nu realizează că și-a pierdut resursele vitale inconștiente, prin civilizație, prin cultura unilateral dezvoltată rațional, omenirea dispare.

NAGY ATTILA-MIHAI

Sursă: CERTITUDINEA nr.102

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină