Cunoaste lumea

Noutăți

Arheologii au descoperit urmele unei civilizaţii preistorice în zona unde a fost găsit Gânditorul de la Hamangia

  •  
  •  
  •  

În apropiere de locul unde în anii ’60 a fost descoperit complexul statuar Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa, arheologii au scos la lumină o aşezare preistorică veche, datată cu patru milenii înainte de naşterea lui Iisus Christos.

După jumătate de secol, de când situl de pe dealul Sofia din Cernavodă nu a mai fost cercetat, arheologii constănţeni au descoperit un mormânt de înhumare, dar şi resturi ale unei civilizaţii care a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu patru milenii înainte de Iisus Christos.

Mormântul datează din perioada de tranziţie de la epoca neolitică la cea a bronzului, care durează aproape 1.000 de ani, foarte puţin cercetată de istorici şi arheologi, întrucât avem puţine urme“, spune arheologul Constantin Băjenaru, cel care a condus activitatea de descărcare de sarcină arheologică.

Pe lângă scheletele foarte bine conservate, specialiştii au ridicat pentru restaurare un vas de ceramică, depus sub bărbia celui decedat, ca ofrandă, dar şi alte resturi ale acestei civilizaţii, cum ar fi fragmente de ceramică, dar şi o râşniţă, semn că oamenii care au locuit în zona oraşului Cernavodă de astăzi nu erau nomazi, ci se îndeletniceau şi cu agricultura.

Toate piesele sunt în proces de restaurare, urmând ca specialiştii să le dateze cu carbon 14 pentru a se stabili cât mai exact perioada din care provin.

Citeste mai mult: Adevărul


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii