Cunoaste lumea

MENU
Noutăți

Aproape totul despre cetățile dacice din Harghita și Covasna, din așa-zisul Ținut Secuiesc…

  •  
  •  
  •  

O inițiativă demnă de lăudat a condus la crearea unei expoziții itinerante în care sunt prezentate cetățile dacice din estul Transilvaniei și care a fost vernisată, vineri 19 mai 2017, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, cu rolul de a face cunoscută istoria antică a acestei zone, considerată ca fiind a doua ca importanță, după Sarmizegetusa Regia.

Expoziția intitulată „Zbor (Ziduri, Bastioane, Orașe, Ruine) — Mai aproape de cetățile dacice din estul Transilvaniei” aduce în fața publicului, în premieră, imagini aeriene spectaculoase ale cetăților construite în trecut de daci pe marginile înalte ale depresiunilor din estul Transilvaniei, modele digitale ale fortificațiilor, precum și reconstituiri grafice ale siturilor și peisajelor realizate de artistul Radu Oltean, pe baza documentației arheologice concepute de specialiștii în istorie.

591ee40aa7

cetatea-zanelor-

Cetatea Zanelor

Până la sfârșitul acestui an, vizitatorii vor avea ocazia să vadă expuse și 133 de piese arheologice antice din patrimoniul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, descoperite în ultimii ani, cu ocazia cercetărilor arheologice, în trei importante situri din a doua epocă a fierului din Estul Transilvaniei, respectiv așezarea și cimitirul de la Olteni — Cariera de nisip, zona de cult de la Reci — Dobolika (2016) și centrul de putere fortificat de la Covasna — Cetatea Zânelor, toate din județul Covasna.

Materialele expoziționale au fost realizate în cadrul proiectului cultural „ZBOR (Ziduri, Bastioane, Orașe, Ruine)” – Mai aproape de cetățile dacice din estul Transilvaniei” derulat de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în parteneriat cu Asociația Culturală „Cetatea Dacică-Valea Zânelor” din Covasna, Asociația Cultural-Științifică „Carpații Răsăriteni” din Sfântu Gheorghe, Muzeul Național de Istorie a României din București, acest proiect fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, București.

Muzeograful Magdalena Ștefan, de la Muzeu Național al Carpaților Răsăriteni, a precizat la vernisaj că expoziția „vrea să atragă atenția asupra unei categorii de patrimoniu arheologic și natural, care este foarte specific zonei în care ne aflăm și care ar putea avea un potențial, pe viitor, de a reprezenta un element de brand cultural”. Potrivit acesteia, întrucât este vorba de o zonă de graniță între spațiul extracarpatic și spațiul intracarpatic, sunt prezente aici multe fortificații, din toate epocile, iar în ceea ce privește perioada dacică se găsesc peste 30 de astfel de puncte de fortificare (cetăți), „ceea ce ne arată că, cumva, ne aflăm în fața unei zone foarte dezvoltate, practic a doua ca importanță, dacă ne luăm după numărul de descoperiri, după cea de la Sarmisegetuza Regia”.

1080_fig 57 Cetatea Zanelor 6

Muzeograful Magdalena Ștefan a mai spus că zona are nevoie să fie mai bine cunoscută de public, iar principalul obiectiv al expoziție și al cercetărilor efectuate este acela de a atrage atenția asupra acesteia. La rândul său, muzeograful Dan Ștefan, de la Muzeul Carpaților Răsăriteni, le-a spus elevilor prezenți la vernisajul expoziției că dacii erau foarte curajoși, întrucât și-au construit cetățile pe vârfurile cele mai înalte ale munților. „Am încercat să fim mai aproape de cetățile dacice cu pasul, cu mașinile noastre de teren, am constatat că dacii au fost chiar curajoși, pentru că și-au construit întotdeauna punctele fortificate pe cele mai înalte piscuri. De câte ori am putut ne-am ridicat și în aer și am folosit echipamente moderne, camere de fotografiat și de filmat montate pe drone și ceea ce am văzut, dincolo de istorie, am văzut că toate aceste locuri sunt foarte frumoase”, le-a spus muzeograful elevilor, pe care i-a invitat să meargă și să viziteze aceste zone.

Șeful Secției de Cercetare si Valorificare Patrimoniu de la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Dan Buzea, a explicat că proiectul prezentat la Miercurea Ciuc este o continuare a unor preocupări științifice și de cercetare începute în urmă cu peste 20 ani. „În mare parte, practic acest proiect este o continuare a unor preocupări științifice și de cercetare, atât arheologică, sistematică, preventivă sau noninvazivă începută de Muzeul Carpaților Răsăriteni încă de prin anii 95-96, continuate și dezvoltate, normal, în această zonă a estului Transilvaniei. Cercetări care, mai nou, am încercat să le și valorificăm din punct de vedere științific prin diferite manifestări organizate chiar la Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, colocvii, sesiuni științifice și în care practic s-a adus și acest aport al valorificării din punct de vedere expozițional”, a spus Dan Buzea. Acesta a punctat faptul că expoziția cuprinde piese arheologice din situri din zona județului Covasna, dar pe viitor se dorește dezvoltarea ei cu materiale din Harghita sau Brașov, existând intenția ca în anul 2018, „cu ocazia Centenarului, să poată fi valorificat acest patrimoniu arheologic la o scară mai largă, cu instituții din mai multe zone”.

rsz_2 rsz_7

Cei care vor vizita expoziția de la Miercurea Ciuc vor putea urmări și două filme documentare despre cetățile dacice din Harghita, Covasna și Brașov, dar și prezentări multimedia și vor putea admira și postere cu reconstituiri ale siturilor arheologice. Vizitați expoziția „Zbor (Ziduri, Bastioane, Orașe, Ruine) — Mai aproape de cetățile dacice din estul Transilvaniei”! Numai așa vom cunoaște adevărul istoric despre acest colț de rai al României.

Conf. univ. dr. George Grigore


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii