Aparent, e un deal obișnuit. În realitate, este CEA MAI VOLUMINOASĂ PIRAMIDĂ din LUME, aproape de două ori mai mare decât Piramida lui Keops din Egipt! Află mai multe…

De departe, pare un simplu deal, dar în realitate este cea mai voluminoasă piramidă de pe Terra. Ne aflăm înaintea unuia dintre cazurile, destul frecvente în Lumea Nouă (și nu numai), în care o „formă de relief” cu un aspect mai mult sau mai puțin obișnuit ascunde o admirabilă construcție antică.
În limba nahuatl cuvântul Tlachihualtepetl are semnificația de „munte construit de mâna omului”. Iar acest cuvânt este numele original al Marii Piramide de la Cholula, un complex gigantic aflat în statul Puebla din Mexic. Trebuie spus, încă de la început, că Marea Piramidă din Cholula întrece, cu mult, Piramida lui Keops, ca volum.
În prezent, uriașa construcție de la Cholula este considerată cea mai mare piramidă de pe mapamond. Ca înălțime, ea este mai scundă decât Piramida lui Keops (Egipt), dar are un volum cu aproape 2 milioane de metri cubi mai mare. Este un monument remarcabil, ce ar merita aceeași faimă ca și Marea Piramidă din Egipt.
Atât de mare este piramida Tlachihualtepetl, încât în vârful său a existat suficient loc pentru construirea unui lăcaș de cult, numit Iglesia de Nuestra Señora de los Remedios. Acest lăcaș de cult catolic, ridicat cu secole în urmă, există și azi. Cândva, anticul monument precolumbian, construit de către băștinașii amerindieni în mai multe faze, avea o înălțime de 66 de metri și o lungime a laturei bazei de 450 de metri. A fost construit, cu trudă, de-a lungul mai multor secole.
Marea Piramidă de la Cholula a fost construită, se pare, în patru faze. Construirea ansamblului a început în secolul III î.e.n. Astăzi, admirabila structură este considerată cea mai mare piramidă din lume și, în același timp, cel mai mare monument clădit vreodată pe mapamond. Volumul său estimat este de 4,45 milioane de metri cubi. Volumul Marii Piramide din Gizeh este de circa 2,5 milioane metri cubi, aceasta din urmă fiind, însă, considerabil mai înaltă.
Piesele de ceramică găsite la Cholula, un vechi oraș care avea, la apogeul său, o populație de aproximativ 100.000 de oameni, sunt foarte asemănătoare cu cele găsite la Teotihuacan – așezare urbană care la momentul său de maximă dezvoltare, avea 200.000 de cetățeni. Interesant este că declinul ambelor orașe a survenit aproape simultan. Cândva, locul în care se află Marea Piramidă din Mexic purta numele de Acholollan. Dacă Teotihuacan însemna „locul în care omul devine zeu”, Acholollan s-ar putea traduce „loc de zbor”. Foarte interesante toponime, în ambele cazuri!
În secolul VIII e.n., orașul Cholula a trecut printr-o scădere foarte severă a populației. Însă uriașul monument și-a păstrat importanța religioasă. Biserica din vârful celei mai mari piramide din lume a fost construită la sfârșit de secol XVI, de către spanioli. Dată fiind existența și importanța atribuită lăcașului de cult catolic, imensa piramidă de dedesubt nu a putut fi readusă la aspectul inițial prin excavații și restaurată, așa cum s-a întâmplat cu monumentele de la Teotihuacan. Acesta este motivul principal pentru care Marea Piramidă din Cholula este, în prezent, departe de a avea faima complexului de la Teotihuacan.
Se povestește că fiecare dintre cele șase structuri suprapuse din care e formată piramida a fost ridicată de către una dintre națiunile indigene care au stăpânit, la un moment dat, în acele locuri cu atmosferă de legendă. Doar trei dintre structurile suprapuse au fost explorate, în adâncime. Potrivit unei legende, masivul monument a fost construit, din cărămidă, de către un uriaș pe nume Xelhua, după ce a scăpat ca prin minune din revărsările de ape care ar fi avut loc în Valea Mexicului.
În interiorul piramidei, pe o lungime de 8 kilometri, se întind tunelurile explorate de către arheologi, în secolul trecut. Dacă ar fi scoasă la lumină integral, Marea Piramidă a Lumii Noi ar arăta, probabil, spectaculos. Deocamdată, putem doar să ne imaginăm înfățișarea sa de odinioară!
Surse: wikipedia.org, ancient-code.com, www.realmofhistory.com, www.atlasobscura.com
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Cea mai mare piramidă de pe planetă se află în Indonezia la Gunangpadung.