Cunoaste lumea

Noutăți

Americanii au o ambarcațiune care plutește… pe verticală. La ce folosește?

  •  
  •  
  •  

Naval Research SUA deține una dintre cele mai ciudate ambarcațiuni din lume. Lansat de mai bine de 50 de ani, FLIP a fost conceput și dezvoltat de către Marine Physical Laboratory la Institutul de Oceanografie Scripps din cadrul Universității din California. Care este rolul FLIP? Ei bine cercetătorii de la bordul acestuia studiază mișcarea curenților de apă și aer din oceanul planetar.

FLIP are o lungime de 108 metri și un balast lung, gol la interior. În cazul în care rezervoarele sunt umplute cu aer, FLIP plutește în poziția orizontală. Însă, atunci când sunt umplute cu apă de mare, vasul se ridică pe verticală . La finalul unei misiuni, aerul comprimat este pompat în tancurile de balast din secțiunile inundate iar nava revine la poziția sa orizontală, astfel încât să poată fi remorcat către o nouă locație.

flip flip2

La interior, totul este aranjat pentru a corespunde ambelor poziții. Cele mai multe camere au două uși pentru a fi folosite și pe orizontală și pe verticală, iar mobilierul este construit pe roți pentru a putea fi repoziționat cu ușurință. Unele lucruri, precum ar fi chiuvetele sau dușurile sunt construite de două ori astfel încât unul este întotdeauna în poziția corectă. Întreaga operațiune de ridicare pe verticală a FLIP durează douăzeci și opt de minute. Atunci când FLIP stă pe verticală, se ridică cu mai mult de cinci etaje deasupra apei.

FLIP a fost creat în urmă cu 50 de ani, în 1962, de oamenii de știință Fred Fisher și Fred Spiess. Aceștia declarau că au nevoie de un loc mai liniștit și mai stabil decât o simplă navă de cercetare pentru a studia modul în care circulă curenții de aer sau se formează valurile.

flip3 flip4 flip1

sursa: sio.ucsd.edu/voyager/flip/index.html

sursa: amusingplanet.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii