Amenințarea unei catastrofe ecologice globale: Topirea Permafrostului Arctic ar putea elibera tone de mercur toxic în mediul înconjurător

Oamenii de știință avertizează că schimbările climatice ar putea accelera eliberarea de mercur toxic din permafrost, lucru ce ar fi extrem de dăunător pentru planeta noastră. Un studiu publicat luni în revista Geophysical Research Letters arată faptul că există o cantitate mare de mercur natural în permafrost, de 10 ori mai mare decât cantitatea de mercur pe care oamenii au eliberat-o în atmosferă, prin arderea cărbunelui sau a altor resurse poluante, în ultimele trei decenii.
Pe măsură ce planeta se încălzește, o parte din acest mercur eliberat va ajunge în mediul înconjurător. După cum a observat National Geographic, „în anumite forme, mercurul este un neurotoxin puternic, iar la copii poate dăuna dezvoltării creierului, lucru care afectează cunoașterea, memoria, limbajul și chiar abilitățile motorii și vizuale. Chiar și la adulți, cantitățile în exces pot afecta vederea, vorbirea și mișcările musculare, pot compromite sistemul reproductiv și imunitar și pot cauza probleme cardiovasculare”.
Topirea permafrostului, stratul de suprafață înghețat permanent al emisferei nordice, ar putea declanșa o catastrofă ecologică globală, deoarece acest spațiu conține mai mult de 15 milioane de galoane (58 milioane de litri) de mercur îngropat, conform unui grup de cercetători.
„Stratul activ si permafrostul conțin aproape de două ori mai mult mercur decât toate celelalte soluri, oceane și atmosfera combinate la un loc. Nu ar există probleme de mediu dacă totul ar rămâne înghețat, dar știm că Pământul se încălzește”, se arată într-o cercetare publicată în Geophysical Research Letters.
Mercurul este un element chimic cu numărul atomic 80. Comparativ cu alte metale, mercurul nu reacționează cu majoritatea acizilor, cum ar fi acidul sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul sulfuric și acidul azotic concentrat îl dizolvă, rezultând sărurile sulfate, nitrate și clorurile. Reacționează însă cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de protecție contra scurgerilor accidentale de mercur, pentru absorbirea vaporilor degajați de acesta.
sursa: https://www.livescience.com/61665-mercury-permafrost-climate-change.html
sursa: https://news.nationalgeographic.com/2018/02/melting-arctic-permafrost-toxic-mercury-environment/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Nu se incalzeste niciun pamant. Cine a inventat pamantu’ asta incalzit tot aia au si minele de mercur pe care ni-l pulverizeaza noua in cap pe banii nostri.