Cunoaste lumea

Noutăți

Alte dezvăluiri despre medicul Lucan: „Era o formă de sclavie. Steriliza din nou acele, ca să facă economie“

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: Silviu Moga, managerul ICUTR: „Am colaborat cu domnul Lucan din 2002, când am fost angajat la ICUTR, iar ulterior şi la clinica acestuia. Practic, aproape tot personalul de la institut a fost obligat să lucreze şi la clinica privată Lukmed. Era o formă de sclavie modernă. Lucan doar venea şi le spunea rezidenţilor: «Tu de azi să vii la clinică». Aşa i se adresa unui rezident. Şi nu puteai spune nu, fiindcă riscai. Din acel moment erai marginalizat şi suspus unor şicane permanente. Se ajungea până acolo încât cei care îl refuzau nu mai aveau acces la blocul operator. Practic nu mai aveau cum să avanseze şi să se perfecţioneze pe plan profesional”.

Silviu Moga a vorbit şi despre felul în care Lucan şi-a construit un adevărat imperiu, prin „căpuşarea” institutului. De altfel, ICUTR a ajuns în pragul falimentului din cauza managementul defectuos din ultimii ani şi din cauza colaborării impuse de fosta conducere cu clinica privată Lukmed.

„Domnul Lucan făcea economie pentru a creşte profitul. S-a ajuns până acolo încât resteriliza chiar şi acele aparatului prin care se făceau intervenţiile de criogenie. Asta deşi se ştie că prin resterilizare acele ace riscă să-şi piardă unele proprietăţi, plus că apare şi riscul ca pacienţii să se infecteze. De asemenea, prin resterilizare erau afectate proprietăţile acului de distrugere a ţesutului tumoral”, a precizat Moga.

Silviu Moga a dezvăluit şi modul prin care pacienţii erau direcţionaţi spre clinica lui Lucan, în detrimentul insistutului. Astfel, a mai spus Moga, ICUTR pierdea sume importante, iar banii ajungeau în conturile Lukmed. „Se făcea presiune asupra pacienţilor, tendinţa era ca toţi să ajungă la clinica privată. Fiecare pacient operat la institut era privit ca un minus de 2.000-3.000 de euro pentru Lukmed. Pe pacienţii care aveau condiţii materiale precare îi ţinea la institut şi îi amâna săptămâni întregi. Erau ţinuţi astfel până când unii dintre ei cedau şi făceau cerere de externare pe propria lor răspundere. Alţii ajungeau să facă orice pentru a procura bani, iar din momentul în care dispuneau de suma cerută, erau operaţi în cele din urmă la Lukmed. Iar alţii erau operaţi, după lungi perioade şi amânări, la institut”, a mai spus Moga.

Afirmaţiile sale au fost susţinute şi de Emanuel Ungureanu, care a adus şi unele completări: „Aşa spuneau pacienţii şi personalul de la Institut: «Mergi la Lukfurt în această seară?» Aici a început sclavia, pentru că personalul de la clinica privată era format în mare parte din angajaţi ai Institutului. Sumele pe care le câştigau medicii şi asistentele în raport cu munca de la Lukmed erau derizorii, era practic sclavie.”

Citeste mai mult: adev.ro/p1qftb


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii