Altarul cucutenian de peste 6.000 de ani vechime de la Trușești – Țuguieta (jud. Botoșani)

În anul 1961 se încheia cercetarea arheologică a așezării cucuteniene de la Trușești – Țuguieta (jud. Botoșani). Avea să fie și a rămas astfel, ca cea mai mare așezare preistorică cercetată vreodată  integral în România. Pe lângă numeroasele locuințe, splendida ceramică pictată cucuteniană descoperită în mare cantitate, unelte sau obiecte de podoabă, săpăturile arheologice aveau să aducă la lumină câteva complexe unice pentru această parte a Europei. Câteva locuințe aveau în interiorul lor, modelate în lut, complexe de cult ce demonstrau existența unei vieți spirituale complexe și, mai ales, manifestarea unei organizări sociale extrem de elaborate.

Între acestea, locuința  cu nr. XXIV avea să dezvăluie un astfel de complex de cult unic în Europa. În interiorul locuinţei nr. XXIV, în zona sa centrală, a fost descoperit un altar monumental, unic până în prezent în arealul culturii Cucuteni. Studierea resturilor sale şi poziţia lor sugerează că, foarte probabil, iniţial, acesta se afla în poziţie verticală. În urma distrugerii intenţionate a locuinţei, prin incendiere, el s-a prăbuşit pe podeaua locuinţei. Structura acestei piese relevă organizarea sa în două registre, unul superior şi altul inferior. La partea sa superioară sunt reprezentate două personaje umane, inegale ca mărime, cu capetele în formă de cupă, fiecare având câte un pandantiv la gât şi braţele ridicate în poziţie de orantă. Cele două personaje erau unite în zona centrală printr-o cavitate redând foarte probabil graviditatea. Grupări de câte trei coloane sunt amplasate de o parte şi alta a acestei cavităţi, iar deasupra ei, stilizate sunt alte trei coloane. În faţa altarului erau resturi dintr-o construcţie neprecizată (masă sau banchetă) şi părţi din altă placă decorată, provenind probabil de la un alt altar. Reprezentarea dublă, a două personaje, a fost interpretată fie drept o reprezentare a cuplului divin (Zeiţa-mamă şi acolitul său masculin), respectiv a hierogamiei, fie a cuplului mamă – fiică, o prefigurare a cuplului Demeter – Kora (sau Mamă – Fiu). Grupările de câte trei coloane au fost asociate cultului coloanei, se pare, răspândit în neo-eneoliticul egeo-balcanic.

Chiar dacă opiniile cercetătorilor diferă în ceea ce priveşte unele detalii, semnificaţiile generale întrunesc unanimitatea. Astfel, se poate constata că cele mai importante descoperiri din această aşezare sunt cele legate de viaţa spirituală a acestei comunităţi, ele atestând faptul că situl a jucat un rol important în cadrul comunităţilor Cucuteni A3 din zonă, putând fi socotit, poate, centru tribal.

Construcţiile de cult la care ne-am referit reprezintă descoperiri de excepţie în arealul complexului cultural Cucuteni-Tripolie şi în acelaşi timp de referinţă. Ele sunt dovezi ale practicării cultului legat de Marea Zeiţă şi, respectiv, perechea divină. În centrul depresiunii celei mari a Jijiei, cunoscută şi sub numele de Câmpia Moldovei, apele Jijiei trec nu departe de dealul numit de localnici din timpurile bunilor şi străbunilor lor, Ţuguieta. Acesta străjuieşte de o parte depresiunea Dorohoiului, iar de alta Stepa Bahluiului, zonă numită adeseori drept veritabila poartă a Jijiei, pe unde de-a lungul timpului au trecut numeroase populaţii. Acum puţin peste 4.000 de ani î.Hr., vestigiile arheologice demonstrează că dealul a fost locuit de o comunitate cucuteniană o perioadă  de circa un veac şi jumătate.

În perioada interbelică aici au fost efectuate cercetări de suprafaţă sau mici sondaje de informare de către N. Constantinescu, C. D. Vasiliu, Radu Vulpe (profesor la universitatea ieşeană) şi A. Niţu (asistentul acestuia), cele mai multe dintre materialele arheologice rezultate fiind adăpostite de Muzeul de Antichităţi din Iaşi. După cel de al Doilea Război Mondial, profesorul I. Nestor a iniţiat un plan amplu de cercetări arheologice ce-şi propunea studierea cât mai complet posibil a unei zone  largi a văii Jijiei, cu scopul înţelegerii caracterului diverselor locuiri umane şi în principal evoluţia acestora de-a lungul timpului. În cadrul acestui mare proiect, cercetări arheologice, ample, au început în 1951, ele continuând până în 1959 şi au fost reluate în 1961 când săpăturile au şi fost încheiate.

Modelarea în lut într-o manieră impresionantă prezintă aspecte relevante pentru universul spiritual al comunităților cucuteniene. Cele două personaje reprezentate pe altar sugerează existența unui univers în care omul ocupă un loc central, investit fiind cu atribute cosmice, fiecare detaliu demonstrând această concepție complexă privind lumea. Sunt argumentele ce permit să afirmăm că, fără îndoială, comunitatea de aici a jucat un rol proeminent de-a lungul  fazei  Cucuteni A, în mileniul V î.Hr. (acum peste 7000 de ani), posibil chiar fiind un centru de cult pentru zona respectivă.

Muzeul Naţional de Istorie a României din București și-a ales ca exponat al lunii martie 2018 această piesă excepţională de cult – altarul descoperit în acestă aşezare preistorică cucuteniană de la Trușești – Țuguieta (jud. Botoșani). Vernisajul micro-expoziţiei a avut loc joi, 20 martie a.c. începând cu ora 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12. Micro-expoziţia va fi deschisă în perioada 20 martie – 13 aprilie 2014 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 – 17.00 (până în data de 29 martie), respectiv  10.00 – 18.00 (începând cu data de 30 martie).

Conf. Univ. dr. George V Grigore

Bibliografie: Dr. Dragomir Nicolae Popovici – „Frontonul de templu de la Trușești” – material apărut pe  www.capodopere2019.ro .

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină