Lista profețiilor lui Nostradamus care s-au împlinit. Simple coincidențe sau viziuni despre viitor?

Farmacist și medic de origine franceză, Nostradamus, pe numele său real Michel de Nostredame, este unul dintre cei mai controversați oameni din istorie, din cauza profețiilor pe care le-a făcut și publicat de-a lungul vieții. Și în ziua de astăzi editurile mai publică noi ediții aLE cărții sale „Les Propheties,” care a văzut pentru prima dată lumina tiparului în anul 1555.
Deși scepticii și oamenii de știință susțin că viziunile lui Nostradamus despre viitor sunt foarte generale și pot fi asociate cu o multitudine de evenimente din viitor, cei de la cotidianul britanic The Independent au refăcut o listă cu unele dintre cele mai precise profeții ale autorului, scrise prin catrene în cartea sa și care par a avea un eveniment corespondent bine definit în viitor, după moartea lui Nostradamus.
Moartea lui Henric al II-lea
Predicția:
” Tânărul leu îl va depăși pe cel vechi,
Pe câmpul de luptă într-o singură bătălie;
Îi va străpunge ochii în cușca aurită,
Două răni într-una, apoi va pieri de o moarte crudă. „
Evenimentul istoric:
La 1 iulie 1559, Henric al II-lea, regele Franței la acea vreme, participă la un turnir unde este accidental de lancea adversarului său, care îi străpunge coiful regal de aur și îi afectează vederea. Accidentul este produs de nimeni altu decât, tânărul contele de Montgomery. Ambii lăncieri au stilizat pe scuturi câte un leu.
Marele incendiu din Londra
” Sângele dreptății nu va lipsi de la Londra,
Ars în foc în’66:
Bătrâna doamna va cădea din locul ei înalt,
Și mulți din aceeași sectă vor fi uciși.”
Evenimentul istoric:
În data de 02-09-1666, un foc mic izbucnit la o fabrică de pâine din Londra se transformă într- un incendiu de trei zile care distruge aproape întregul oraș, inclusiv catedrala Sf. Paul. Au fost înregistrate și decese umane iar mii de case au fost mistuite de flăcări, însă se pare că primul verset „Sângele dreptății nu va lipsi de la Londra.”, se referă la moartea milioanelor de șobolani purtători de Ciumă Neagră. Odată cu moartea rozătoarelor se consideră ca fiind și punctul în care Anglia scapă de această boală.
Revoluția franceză
Predicția :
„Sclavii liberi vor cânta și vor avea cerințe
Ca nobilimea să fie ținută captivă
La o dată ulterioară, rugile lor
Vor primi răspunsuri divine.”
Evenimentul istoric:
În 1789, poporul francez decide că s-a săturat de regulile impuse de clasele aristocrate și pornesc o revoltă, care a servit ulterior model pentru mai multe popoare europene. Țăranii preiau controlul Parisului și țin captivă familia regală. Unii dintre membri ei au fost chiar decapitați. Căderea Bastilie , o cetate din Paris ce servea ca închisoare, simbolizează abuzurile monarhiei și marchează reușita voinței poporului împotriva burgheziei .
Napoleon
Predicția :
„Pau, Nay, Loron, mai mult de foc decât din sânge,
Înotă în laude, cel puternic va fugi spre confluenţă.
El va refuza intrarea la Piuses,
Pe cei depravaţi îi va întemniţa”
Evenimentul istoric:
Pau, Nay, și Loron sunt trei oraşe din hexagon. Prin utilizarea lor, Nostradamus pare a fi dorit să obține un joc de cuvinte care să ducă la Napaulon Roy, în traducere Napoleon, regele . „Mai mult din foc decât din sânge” se poate referi la familia modestă din care provenea Napoleon, iar Piuses poate fi Papa Pius al VI-lea sau Pius al VII-lea, rivali ai lui Napoleon.
Descoperirile lui Louis Pasteur
Predicție:
„Lucruri pierdute de secole, sunt descoperite,
Iar păstorul va fi privit aproape ca un Dumnezeu.
Însă zvonurile spun că va fi dezonorat”
Evenimentul istoric:
Născut în 1822 , Louis Pasteur a fost un chimist francez și microbiolog care a fost catalogat ca fiind creatorul vaccinurilor împotriva antraxului și a rabiei. Însă în 1995, după îndelungi cercetări, istoricul Gerald L. Geison a publicat o carte care demonstrează faptul că Pasteur nu este cel care descoperise vaccinul anti-antrax, constatare care parțial -la „dezonorat” pe marele om de știință.
Hitler va teroriza Europa
Profeția:
„Din vestul Europei ,
Un copil se va naște din părinți săraci,
El va seduce cu vorbe o mulțime de trupe;
Faima sa va crește spre tărâmul de Est.”
Şi …
„Bestii feroce de foame vor traversa râuri,
Cea mai mare parte a câmpul de luptă va fi împotriva Hister.
Din cușca de fier se va trage împotriva sa,
Însă copilul Germaniei nu va observa nimic”
Evenimentul istoric:
Născut în vestul Europei din părinţi foarte săraci, în 1889, Hitler reușește să devină un orator desăvârșit, captând atenția poporului german și cerându-i acestuia acordarea totală a puterii. Adeseori Nostradamus a folosit în catrene anagrame, una dintre acestea fiind și „Hister” – „Hitler”.
Acestea sunt doar câteva dintre catrenele din cartea lui Nostradamus care pot fi asociate cu evenimentele istorice relatate. Dacă Nostradamus a fost într-adevăr un vizionar sau profețiile sale sunt coinicidențe mai mult sau mai puțin trase de păr, probabil că nu vom știi niciodată. Cert este că ale sale cărți și vorbe se vor transmite peste generații!
sursa: independent.co.uk
traducere și interpretare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu