Adelina Patti în România (Video)

Către finalul secolului al XIX-lea, Bucureștiul boem era însuflețit de numeroase evenimente artistice. Nu trecea o săptămână fără un concert și câteva spectacole de teatru.

Contextul favorabil atrăgea în capitală din ce în ce mai mulți artiști străini de renume mondial (ex. Wieniawski, Sarah Bernhardt, Adelina Patti, ș.a.) care erau primiți cu fast și cu sălile Teatrului Național arhipline.

N. Petraşcu, în cartea sa „Icoane de lumină„, rememora reprezentațiile acestora și intensitatea cu care erau trăite de public: „…nişte splendori fără seamăn, din care ieşeam cu freamătul unei emoţii ce ne străbătea până în adâncul sufletului […] Ce erau interpreţii de odinioară, nu se poate nici măcăr închipui.”

Adelina Patti (Adela Juana Maria Patti), considerată de unii critici drept cea mai mare cântăreață de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, include România pe harta turneului său european, la finalul anului 1885.

Aceste părți ale lumii nu îi erau străine, în anii debutului european concertând la Botoșani, Cernăuți, Galați sau Brăila, în drumul său spre Constantinopol.

Presa românească a însoțit îndeaproape parcursul sopranei, renumită atât pentru stilul ei interpretativ, pentru abilitățile vocale (ambitus impresionant, flexibilitate și puritate a tonului), dar și pentru onorariile fabuloase pe care le cerea, reflectate în valoarea bijuteriilor ce-i însoțeau vestimentația de scenă.

În perioada de apogeu, un singur turneu al artistei (cca. 40-50 de concerte) aducea încasări de 1 milion de franci iar o reprezentație putea să ajungă până la 80.000-90.000 de franci (ex. Buenos Aires- 87.000).

Puține soprane din acea vreme se puteau mândri cu o carieră de peste un sfert de secol, desfășurată pe mai multe continente.

Despre debutul său la Teatrul Regal din Madrid jurnalistul Eduardo de Lustonó scria: „Abia au ieșit sunetele din gâtul ei și publicul, în tonalitatea lui, s-a unit într-un ropot de aplauze, iar după rondoul final, pe care l-a cântat în mod inegalabil, aplauzele și strigătele de bravo au atins delirul”.

Virtuozitatea i-a fost apreciată de coloși ai operei, compozitori precum Giuseppe Verdi sau Gioachino Rossini, iar suveranii lumii, printre care și regina Elisabeta, i-au semnat evantaiul.

Prezența sopranei în România, în iarna anului 1885, constituie un prilej de anecdote pentru revistele mondene străine. Articolele susțineau că frigul din aceste părți ale Europei ar fi determinat-o pe artistă să-și reconsidere deplasarea și, doar garanția că va avea parte de o primire imperială, ar fi înduplecat-o să-și continue drumul.

De fapt, conform publicației Telegraphul de Bucuresci, impresarul Adelinei Patti se afla în septembrie la Iași, pregătind turul din România.

În 15 noiembrie, ziarul Lupta publica un „Avis important” pentru publicul ieșean: „Dl. Delmary (Victor Boireau Delmary) nevoind a-și lua responzabilitatea și de a preveni orice incriminațiune, are onoare de a înștiința onor public că numărul biletelor pentru „Serata Adelina Patti” fiind cu mult mai mare decât locurile existente în teatru, nu se poate reține mai mult cupoanele neretrase până acum”.

Îngrijorarea directorului de scenă era îndreptățită, căci mulțimea obișnuia să se bată pentru șansa de a o vedea pe divă, așa cum se întâmplase la Viena.

O lună mai târziu, același ziar publica programul seratei, artista urmând să evolueze alături de trupa românească

„Serata va începe cu piesa: „Un pahar cu apă” comedie într-un act jucată de dl. Dimitrescu, d-ra Luța Botez și d-na Casuca. D-na Adelina Patti va cânta: Grande cavantine de la Traviata de Donizetti.

D-na Aristizza Manolescu va recita „Legenda Rândunicei” de V. Alecsandri. D-na Adelina Patti va cânta Cavatin din „Linda di Chamounix” de Donizetti. „Doi sfioși”, comedie într-un act jucată de dl. Luchian, Arceleanu, Ionescu și d-nele Neculau și Casuca.

D-na Adelina Patti va cânta „Echo Songe” de Eckert. Pianul va fi ținut de d-nul Emilie Weitszecker, profesor la conservatorul din Cernăuți.”

La București soprana a fost „primită ca o regină, atât de public, cât și de presă, inclusiv de forțele de ordine, care au luat măsuri similare cu cele din timpul vizitei țarului”.

Prima reprezentație pe scena Teatrului Național a avut loc în seara de 25 decembrie. Sub peristilul teatrului opreau „trăsuri şi cupeuri din care coborau doamne în mare toaletă, împodobite cu bijuterii şi domni în fracuri”.

Diva a sosit la Teatru însoțită de tenorul Nicolini și escortată de jandarmi, care aveau paza celebrelor sale bijuterii.

În „La Traviata” artista l-a avut alături de tenorul Grigore Gabrielescu. Impresionată de calitățile vocale ale partenerului său de scenă, Adelina Patti îl îndeamnă să plece în străinătate spre a se perfecționa.

Diva le-a oferit bucureştenilor încă trei momente de neuitat, în compania trupei române de operă, sub bagheta lui George Ştephănescu: pe 28 decembrie în „Lucia di Lammermoor” de Getano Donizetti, în ultima zi a anului 1885 a jucat în „Bărbierul din Sevilia” de Gioachino Rossini, iar pe 3 ianuarie 1886 din nou în „Traviata” de Giuseppe Verdi.

Din scrierile lui I. A. Bassarabescu aflăm că cel mai ieftin bilet la galerie costa 5 lei, o sumă considerabilă la vremea respectivă.

Despre atmosfera din seara de Revelion ziarul Epoca nota:

„D-na Adelina Patti a fost privighetoarea acelei nopți. Farmecul glasului său atrăsese la teatru o lume elegantă. Sala părea o imensă grădină de flori.

Prin sală am zărit pe d-na Irina Sutzu, d-na Principesa Natalia Ghica, d-na Principesa Ferdinand Ghica, d-na Simea Lahovary, d-na N. Filipescu, d-na și d-ra Vulturescu, d-na A. Petrovici, d-șoarele Nicolesco, d-na G. Lahovari, d-na Poenaru Bordea, d-na general Radovici, d-na V. Catargi, d-na gener. Arion, d-na Mareș etc.

Marea cântăreață era acoperită de brilianturi. Coletul (colier cu 43 de briliante montate pe argint) și cerceii erau un dar al doamnelor de la Chicago de o valoare de 380.000 franci.

La piept d-na Patti purta două decorațiuni, Ordinul Meritului, înconjurat cu brilianturi, oferit de decedatul împărat al Rusiei, și Crucea Roșilor dată de Kalākaua […].”

În lucrarea „Istoria Teatrului Național din București”, Ioan Massoff amintește un moment dramatic asociat prezenței sopranei în capitală.

Dorind cu orice preț s-o asculte pe artistă, un „hăinar din strada Șelari” rămas fără bilet, apelează la un mașinist al teatrului care îl urcă în tavanul scenei, printre decoruri și cortine.

În timpul actului doi, melomanul, dând să se sprijine de o galerie alunecă și cade în spatele scenei. În cădere lovește o cântăreață care își aștepta intrarea pe scenă.

În timp ce admiratorul și-a venit în simțire în drum spre spital, cântăreața Labot a murit trei zile mai târziu din cauza izbiturii.

La plecarea, soprana îi lasă un bilet dirijorului George Stephănescu, în care laudă muzicienii români împreună cu care a cântat.

Pe Adelina Patti o putem asculta astăzi graţie înregistrărilor pe fonograf făcute la începutul secolului XX, înregistrări care nu surprind în totalitate calitățile vocale ale sopranei din anii succesului internațional.

Text: Alexandra Rusu

Casa Filipescu Cesianu/Muzeul Vârstelor

Foto youtube

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină