Acte de la voievodul Șerban Cantacuzino | La judecata divanului domnesc pentru balta de pește

La 14 martie 1679 (7187), primul reprezentant al familiei Cantacuzino în tronul muntean, Șerban Cantacuzino, a poruncit slugii sale domnești, al doilea portar, să fie „volnic cu această carte a domnii mele” pentru aducerea în judecata divanului domnesc a locuitorilor din satul Tătărăi (jud. Ialomița), împreună cu slujitori și birnici, care „să stea de față … cu boiarenul domniei mele”, comisul Vlad Cocorăscu (de fapt era fost mare comis).

Anterior, domnul Țării Românești le mai adresase „o altă carte a domniei mele, de poruncă” oamenilor din Tătătăi pentru balta Andreșeștilor, care era „amestecată” cu balta Tătărăilor, pe care „o vânează împreună cu oamenii de la Andreșești ai boiarinului domniei mele”.

Însă, aceștia nu au „ascultat, ci au vânat ei balta și au vândut péştele”, nedând nimic părții Andreșești. În aceste condiții, domnul a cerut slugii domnești, al doilea portar, să măsoare balta Andreșeștilor până „unde iaste hotarul”, precum și balta Tătărăilor „câtă iaste cu apă”, pentru a ști domnia „cine pre câtă moșie ajunge în baltă”. De asemenea, oamenii din Tătărăi, slujtorii și birnicii trebuiau să dea un „bou de soroc”.

Peste alte 20 de luni, respectiv la 15 noiembrie 1680 (7189), domnul Țării Românești a revenit cu o nouă poruncă adresată sătenilor din Tătărăi, în urma plângerii lui Vlad Cocorăscu, devenit între timp mare logofăt, pentru „péştele ce să vânează den balta de acii, de la Andreşăşti, cum că nu lăsaţi péştile până să va împărţi ci daţi jah (jaf – s.n.) în péşte de nu să alége nimic”.

De această dată domnul le-a cerut acestora să „căutați când să vânează péştile. Întâi să-l împărţiţi cui ce să va veni şi după ce-l veţi împărţi atunce cu partea voastră de péşte ce va fi veţi face cum o va fi voia, iar până nu să va împărţi péştele nici unul mai multu să nu se tinză a da jah”.

În caz contrar, domnul urma a „triméte … la voi cu treapăd de o va aduce aici şi veţi petréce mare certare de cătră domni‹i›a mea”.

Ambele acte domnești sunt redactate pe hârtie difolio cu filigran. Invocația simbolică „†” („Cruce-ajută”) este scrisă simplu. Titulatura domnească este scrisă în limba slavonă. Monograma domnească este scrisă cu chinovar.

Primul act este autentificat cu sigiliul mijlociu domnesc imprimat în chinovar, pe când cel de-al doilea act este validat cu sigiliul inelar domnesc imprimat în chinovar. De asemenea, ambele documente nu prezintă semnătura autografă a domnului.

Dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie

Muzeul Municipiului București

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină