Cunoaste lumea

Noutăți

Acesta este primul far metalic din lume. A fost construit în urmă cu 150 de ani, în Noua Caledonie

  •  
  •  
  •  

Farul Amédée este un far construit în întregime din fier, fiind samplasat pe insula Amédée, la 24 km distanţă de Nouméa, Noua Caledonie. Are o înălțime de 56 de metri, fiind unul dintre cele mai înalte faruri din lume şi primul far metalic construit vreodată. Farul a fost ridicat iniţial la Paris, în 1862, şi a stat doi ani în La Villette, ca o demonstraţie a stabilităţii și durabilității acestei construcții. Realizarea din pre-fabricate de fier a fost o metodă nouă, iar Leonce Reynaud, directorul în navigație al Franţei, nu a avut prea multă încredere în aceasta tehnică. Cât timp farul a rămas în Paris, din iulie 1862 până în iunie 1864, a devenit o destinaţie extrem de populară printre parizieni.

Farul a ajuns în Noua Caledonie, în noiembrie 1864. După zece luni de muncă intensă a personalului militar și a muncitorilor locali, a fost ridicat pe insula Amedee. A iluminat pentru prima data coasta insulei la data de 15 noiembrie 1865. Lumina sa semnalează și astăzi intrarea în trecerea Boulari, unul dintre cele trei pasaje naturale din Noua Caledonie. O scară în spirală, formată din 247 de trepte din fier, duce în partea de sus. Insula este nelocuită, iar farul nu are niciun muncitor, acesta funcționând în zilele noastre cu ajutorul panourilor solare.

amedee-lighthouse-5[2] amedee-lighthouse-2[6] amedee-lighthouse-6[6] amedee-lighthouse-1[2]

sursa: Lighthouse Digest / Amedee Island amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii