Cunoaste lumea

Noutăți

Aceasta este singurul obiect vestimentar din lume confecționat din lâna unui animal preistoric. Despre ce animal este vorba și cât costă obiectul?

  •  
  •  
  •  

Unul dintre cele mai bizare obiecte vestimentare din lume, având în vedere materia primă din care este confecționat, se află în Rusia. Este vorba despre o căciulă croșetată în Siberia și pusă, recent, în vânzare, la un preț destul de piperat, de 10.000 de dolari. Un obiect unic în lume!

La prima vedere căciula confecționată, de către un specialist, pentru rusul Vladimir Ammosov din Yakutsk pare un articol vestimentar obișnuit, produs după un model tradițional și având un aspect oarecum arhaic. Cu totul neobișnuit este, însă, materialul din care a fost confecționată căciula. Este vorba despre lâna unui mamut lânos (Mammuthus primigenius), specie apărută în urmă cu 200.000 de ani și dispărută din Eurasia în urmă cu circa 10.000 de ani.

Lâna străvechiului mamifer i-a fost pusă la dispoziție lui Ammosov de către un cunoscut, care, la rândul său, a extras materia primă din permafrostul siberian, în care trupul masiv al animalului preistoric s-a păstrat, în bună stare, congelat, din vremurile ultimei ere glaciare și până astăzi.

Lâna de mamut a fost colectată din zona satului Ust-Yanskiy din Yakutsk. Ammosov relatează că a cumpărat o întreagă sacoșă de lână de mamut, de la respectiva persoană și că i-a venit ideea de a dispune croșetarea unei căciuli abia după ce a intrat în posesia materiei prime ce are o vechime multimilenară.

În Iacuția, aceste căciuli tradiționale sunt împletite, de obicei, din păr de cal. Pentru obținerea căciulii, Ammosov a luat legătura cu o persoană specializată în astfel de lucrări. Obiectul vestimentar a fost verificat, pentru confirmarea autenticității, de către directorul Muzeului Mamuților din Iacuția. Căciulile confecționate după acest model erau folosite, în vechime, numai de către bărbați. Erau menite să fie purtate mai ales în timpul bătăliilor, pe sub coifurile de metal.

Căciula din lână de mamut deținută de către Vladimir Ammosov este, fără îndoială, unul dintre cele mai ciudate obiecte vestimentare din lume!

Surse:  siberiantimes.com, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii